Părintele Cleopa – Despre Rai
Parintele Cleopa
Dar, fiindca nu este bine nici a tacea despre acea fericire si frumusete, voi indrazni a aduce prin cuvant, din cele ce ne-am invatat din Sfanta Scriptura si din invataturile Sfintilor Parinti, o umbra oarecare a celor neumbrite si vesnice veselii, ca prin cele prea mici sa suim intelegerea noastra dupa putere la cele prea mari si cu prea minunata frumusete impodobite. Sfanta Scriptura ne spune despre rai ca este asezat de Dumnezeu spre rasarit: Si a sadit Dumnezeu rai in Eden spre rasarituri. N-ati auzit ce spune Isaia? Rasarit este numele Lui.N-ati auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile cerurilor, spre rasarituri.
Sfantul Vasile cel Mare intelege raiul, dupa el si dupa toti sfintii, ca o desfatare, caci Eden inseamna raiul desfatarii. Aici trebuie sa intelegem o desfatare vrednica de Dumnezeu, desfatare care este potrivita sfintilor. Mai departe, aratand despre cele nespuse duhovnicesti veselii, zice: Acolo pornirile raurilor vestesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfintii Parinti ai Bisericii au spus ca raiul este indoit, adica este alcatuit si din cele simtite si din cele gandite, vazut si nevazut, dupa cum omul este format din trup si suflet.
Raiul il intelegem si trupeste, dar il talcuim si duhovniceste. In rai va fi o desfatare duhovniceasca desavarsita a celor cinci simturi ale omului. Raiul nu-i imparatia cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau dreptii pana la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotarat sa strea dreptii acolo pentru totdeauna, ca de la judecata inainte, sufletele dreptilor nu se mai duc in rai, ci in imparatia cerurilor. Iar deosebirea intre cer si rai este negrait de mare, pentru ca atata iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, incat in locul raiului i-a dat imparatia cerurilor.
Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pamant si suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai baga in rai pe omul care face voia Lui si poruncile Lui si se teme de El, ci in ceruri. In Evanghelie ce s-a zis?
„Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia raiului?” Nu, ci altfel: „imparatia cerurilor”. Sau zice: „Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, ca acelora este imparatia raiului?” Nu, ci „imparatia cerurilor”. „Iata dar – zice Sfantul Vasile –, a prierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negraita, a castigat cerul”.
Ca unde a prisosit pacatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit. Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant. Iar ca sa intre cineva in Imparatia cerurilor trebuie sa se nasca din apa si din Duh, sa fie nevinovat ca pruncii, sa rabde multe scarbe in viata si sa se sileasca in toata viata la lucrul poruncilor Domnului. Raiul, ca cineva sa-l poata descrie, nu se poate. Niciodata nu poate sa descrie cineva frumusetile raiului. Nici oamenii, nici ingerii. Auziti pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima de om nu s-a suit, aceasta a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dansul.
Marele Vasile, aratand pe cat este noua cu putinta despre rai, zice asa: „Omule, daca-ti inchipui ca raiul este mancare si bautura si veselie si gradina si flori si cantari si pasari si palate de aur, nu te opresc. Macar asa sa-ti inchipui, dar ravneste la rai, adica sa doresti raiul. Ca, dorind raiul, te lasi de pacat. Inchipuie-ti si tu cum vrei, dar orice vei inchipui tu despre rai, nu este ceea ce iti inchipui tu, ca raiul este mai presus de minte”. Apoi zice: „Deci ispiteste-te ca prin invataturile acestea sa vii intru intelegerea raiului aceluia si sa ajungi si tu la zorile dumnezeiestii lumini. De esti trupesc si mare indulcire socotesti din cele simtite, sa ai acea inchipuire a Raiului celui trupesc si saturarea cea prea dulce, si sa te sarguiesti catre acestea, fiindca acolo vei afla desfatarea neincetata!
Dar mai bine decat indulcirile cele trupesti, suie-te cu gandul catre frumusetea ingerilor si invata-te cu de-amanuntul roadele dreptatii!” Sfantul Vasile cel Mare vorbeste in Hexaimeron despre rai, zicand: „Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multa si negraita verdeata si foarte frumos impodobite. Acolo floarea nu straluceste putina vreme si apoi lipseste, ci indelungata vreme si este o mireasma a Duhului Sfant, pe care omul nu o poate spune. Buna lor mireasma este fara de sat, frumoasa lor culoare de-a pururea straluceste si puterea vanturilor nu le slabeste.
Lunile cele noi nu le vestejesc, ingheturile nu le ingheata, arsura soarelui nu le usuca; ci un duh masurat, care da oarecare subtire si dulce suflare, usor cu dulceata sufla asupra lor, neimpilat de vreme si nevestejit in veac, pazind sporul lor. Iar frumusetea sadurilor celor de acolo este si ea vrednica de facerea si sadirea Celui ce le-a sadit”. Si dupa multe, zice: „Care cuvant va putea sa arate multimea dulcetii si frumusetii aceleia?…
Acolo sunt si neamuri de nenumarate feluri de pasari, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasurilor, aduc o dulceata negraita, incat oamenii cei drepti de acolo se desfateaza si se indulcesc prin toate simturile: pe unele vazandu-le, pe altele auzindu-le”. Mai departe zice: „De esti duhovnicesc si cugeti mai mult decat la indulcirile trupesti, urca-te cu gandul catre frumusetile ingerilor si invata-te roadele dreptatii ce sunt in ei. Vezi raurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale caror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu si al caror mester este singurul Dumnezeu”.
Dar, intr-adevar, raiul in care a stat Adam era indoit. Avea o parte simtita si una gandita, fiindca in rai erau pomi din care se putea manca. Ceea ce spune Sfanta Scriptura: pomul cunostintei binelui si raului, se poate inchipui ca a fost intr-adevar pom. Dar de ce-i spune pomul cunostintei binelui si raului? Stiti voi ce inseamna pomul cunostintei binelui si raului, din care a mancat Adam, si de ce se cheama asa? Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre acest pom: „Pomul cunostintei binelui si raului din rai se cheama asa pentru ca doua lucruri mari a aratat el dupa ce au gustat Eva si Adam dintr-insul: A aratat binele si raul”.
A aratat cat de bine era daca nu manca din pom, ca Adam, care a stat 700 de ani in rai, s-a desfatat acolo de atatea bunatati – si de cele simtite si de cele gandite, ca auzea si ingerii in ceruri si ii vedea cum il lauda pe Dumnezeu. Iar atunci cand l-a scos afara din atata dulceata si frumusete, a cunoscut cat de bine era daca nu manca din pom. Si iarasi, a cunoscut si raul: „Cat de rau este, si ce mare rautate ne-a ajuns pe noi, fiindca am mancat din pom”. Iata ce inseama pomul cunostintei binelui si raului. A cunoscut cat de rau a facut ca a calcat porunca lui Dumnezeu si cat de bine era daca nu o calca si nu manca din pom. Asa se talcuieste pomul cunostintei binelui si raului dupa Sfintii Parinti.
Dar sa continuam despre rai. Marele Vasile spune acolo: „Pasarile raiului nu mai mor ca cele de pe pamant si nu mai imbatranesc, ca sunt pline de Duhul Sfant. Acolo cele patru stihii care sunt pe pamant: aerul, apa, pamantul si cerul, sunt atat de impodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primavara si vara, toamna si iarna, asa de frumos sunt imbinate unele cu altele, incat nu se mai satura omul in veacul veacului de a trai acolo. Acolo niciodata nu este sila a vanturilor si nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vant, dar nici sa nu fie deloc. Nu-i niciodata acolo ploaie prea multa, dar nici sa nu fie.
Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt imbinate in asa fel, incat provoaca o negraita placere la cele cinci simturi ale omului. Gustul. Poamele din rai au atata dulceata si atata felurime de gusturi, incat omul nu mai poate pofti nimic peste dulceata lor. Auzul. Cantarile de acolo care desfateaza nu gustul, ci alt simt al omului, auzul, atata frumusete au, incat o mie de ani se pare un ceas in rai, cum citim si in Mantuirea pacatosilor. Pipaitul cel indoit, inauntru si in afara, acolo atata frumusete are si atata blandete in zidiri, incat niciodata spini nu exista, lucru aspru nu exista, lucru care sa te arda nu exista, lucru care sa te otraveasca nu exista, asa incat pipairea si cea dinauntru si cea din afara este fara nici o vatamare. Mirosul.
Atata mireasma a Duhului Sfant este acolo si florile acelea atata mireasma au, incat nu mai poti sa-ti inchipui ca ar mai exista altceva in lume sa miroase mai frumos ca acelea. Vederea. Iar vederea se desfata intru atata frumusete (Gan-Eden, adica vesnica desfatare), incat nu poate omul nici intr-un fel sa mai cugete ca ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo. Se desfateaza cele cinci simturi ale omului de nu pot mai mult. Ai vazut ce spune in Psaltire: Pornirile raurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Stiti voi ce inseama pornirile raurilor? Raurile Duhului Sfant se varsa in rai si veselesc cetatea lui Dumnezeu – raiul si sufletele –, incat nu poate omul sa spuna cu limba asta de tarana ce mangaiere a Duhului Sfant vine acolo. Pronirile raurilor, pornirile darului Duhului Sfant care se varsa in rai, atat veselesc inima si mintea omului, incat el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decat acele mangaieri ale darului Duhului Sfant.
Si acesta-i raiul, daca-ti poti inchipui asa, dar nu imparatia cerurilor. V-am spus ca omul este indoit, o parte vazuta si una nevazuta. Raiul este si simtitor, ca omul sa poata gusta si cu trupul si cu vederea dulcetile lui; si ganditor, pentru ca sufletul omului acolo nu este impiedicat sa vada cerul sau dantuirile arhanghelilor si ale ingerilor sau sa auda cantarile din cer. Intre partea vazuta si cea nevazuta este o mare legatura. In rai Dumnezeu a spus lui Adam sa lucreze raiul si sa-l pazeasca. Dar stiti ce lucrare era aceea? Intreaba pe Sfantul Nil Ascetul.
Era lucrarea rugaciunii si pazirea mintii. Raiul cel cuvantator din sufletul lui! A lucra raiul este intotdeauna a fi in rugaciune necontenita cu Dumnezeu, asemenea cu ingerii, caci Adam ii auzea rugandu-se si cantand lui Dumnezeu; iar a-l pazi este de a-si pazi mintea, sa nu alunece cumva spre gandire impotriva lui Dumnezeu. Inchei aici prin cuvintele Sfantului Vasile cel Mare: „Invata-te, omule, ca din niste invataturi ca acestea sa vii intru intelegerea Raiului si sa ajungi la zorile dinaintea luminii, unde rasare lumina cunostintei si unde raiul desfatarii s-a sadit”. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu