'Arhim. Ioanichie Balan

Calugarul

Iubite frate muritor,
De vei vedea un calator
Cu hainele cernite , singurel
Descult, flamand
Si insetat
Te rog sa ai mila de el
Ca poate-I un calugar!
De intanlesti la vre-o rascruce
Un om strain, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva in lume…
De-l vezi mereu
Oftand din greu
Sa nu-l intrebi atunci de nume,
Ca poate-I un calugar!
De vei vedea trecand prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traista goala in mana lui
Te rog acum
Sa-I iesi in drum
Si un cuvant mai bun sa-I spui
Ca poate-I un calugar!
Sau cand e frig si ploua afara
De vei vedea ca asteapta-n gara
Un calator infrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist si-ngandurat
Ca poate-I un calugar!
De vei vedea in multe randuri
Un om la munca stand pe ganduri
Privind cu ochi-n departare,
Mereu tacut
Si abatut
Nu-l intreba ce cata-n zare,
Ca poate-I un calugar!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, daca tu vei intanli
Un om in lume fara rost
Ce plange-ades
Neinteles .
Sa stii iubitul meu c-a fost
In viata lui calugar
C-acela care a trait
Si-n manastire-a-mbatranit,
Orice I-ai spune si I-ai da
Sa nu socoti
Ca o sa poti
Sa-I schimbi cumva inima sa,
Ca el e tot calugar!
De-I vei canta de bucurie
De asta el nu vrea sa stie
De jale de ii vei canta,
El tot mereu
Oftand din greu
Plangand incet va suspina
Cu lacrimi de calugar!
Deci nu cata sa-I mangai plansul,
Ci roagate si tu cu dansul,
Caci el de-atata pribegie,
De toti uitat
Si-ndepartat
Va suspina dupa pustie
Caci este tot calugar!
Iar daca lumea-l va-nsela,
Tu frate nu te bucura,
Nici sa vorbesti de el oricui,
Caci el oricand
Mustrat de gand,
Se va scula din calea lui
Caci incai tot calugar!
Iar daca va imbratatnii
Si-n lume frate , va muri,
Sa-l pui atunci intr-un mormant,
Si nimanui
Sa nu mai spui
Ca sub acest strain pamant
Se afla un calugar!Arhim. Ioanichie Balan


  Predici la praznice împărăteşti,

Predică la Pogorârea Duhului Sfânt [1]

[O predică inspirată, plină de Duh, pe care am socotit să o las nesubliniată, fiindcă dacă aş fi însemnat-o, atunci ar fi trebuit s-o subliniez în întregime... - dan.camen.]

“Nu mă lepăda de la faţa Ta şi duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine” (Psalm 50, 12)

Arhimandrit Ioanichie Bălan

Iubiţi credincioşi,

Puţină întristare şi iarăşi bucurie. Puţină tăcere şi iarăşi cuvânt de laudă. Puţină linişte şi iarăşi glas de bucurie. Iarăşi prăznuire pe pământ, iarăşi veselie, iarăşi podoabă de sărbătoare, iarăşi dangăt de clopote, iarăşi bucurie a creştinătăţii.

Cât de mari sunt tainele lui Dumnezeu şi cât de nepătrunse judecăţile Lui! Cât de mare este mila Lui spre noi! Să nu se tânguiască deci pământul, să nu se întristeze omul, căci multor taine l-a făcut părtaş şi din toate l-a împărtăşit Atotmilostivul Dumnezeu.

Ieri S-a înălţat la ceruri Fiul, azi S-a pogorât pe pământ Duhul Sfânt. Ieri Iisus Hristos ca un Dumnezeu S-a suit întru strigare şi în glas de trâmbiţe (Psalm 46, 5), azi Preasfântul Duh S-a coborât în chip de limbi de foc ca o suflare de vifor ce vine repede (Fapte 2, 2). Ieri Fiul a intrat întru slava Sa, azi Duhul Sfânt Şi-a arătat slava.

Prăznuire în cer, prăznuire pe pământ, cântare de îngeri, trâmbiţe de arhangheli, mirare de heruvimi, înnoire pe pământ şi mirare în cer. Iarăşi îngerii văd lucruri minunate, iarăşi trâmbiţele lor sună şi umplu de bucurie şi cerul şi pământul. Cărbunele dumnezeirii pe tron de serafimi Se aşează, iar văpaia Duhului în inimi de pescari Se odihneşte. Soarele se înalţă, dar lumina lui la noi se întoarce. Luceafărul dimineţii peste ceruri Se suie, iar raza Lui la noi rămâne. Iisus Hristos Se suie la Tatăl, iar Sfântul Duh Se trimite la oameni.

Cât sunt de mari minunile lui Dumnezeu! Fiul trup S-a făcut, iar Duhul porumbel S-a văzut! Fiul în pântece de Fecioară S-a sălăşluit, iar Duhul în inimă de creştin Se sălăşluieşte. Fiul petrece cu trupul puţini ani cu noi pe pământ, iar Sfântul Duh cu noi petrece în veac. Fiul în taină a venit, iar Duhul în văzul lumii S-a arătat. Fiul în iesle de dobitoace Se culcă, iar focul Duhului pe tronul inimii Se aşează. Fiul S-a făcut Mucenic pentru om, iar Duhul Sfânt ne face pe noi mucenici pentru Hristos. Fiul ne-a vestit Cuvântul vieţii, Duhul Sfânt ne tâlcuieşte înţelesul Lui. Fiul ne-a adus tainele, Duhul Sfânt ne descoperă adâncul lor. Fiul seamănă sămânţa cea bună, iar roua Duhului o face să răsară. Semănătorul puţină arătură face şi numai într-un loc aruncă sămânţa, iar văpaia Sfântului Duh, prin Sfinţii Apostoli, toată lumea cu plugul cuvântului o răscoleşte şi sămânţa Evangheliei o înmulţeşte.

Cât de mari şi preaslăvite sunt tainele lui Dumnezeu!

Hristos este făgăduit omului de Tatăl, iar Duhul Sfânt arată prin prooroci vremea întrupării. Fiul este vestit Fecioarei, iar Duhul Sfânt săvârşeşte taina. Fiul în peşteră Se naşte, iar Duhul Sfânt pe îngeri şi pe păstori îi învaţă să cânte. Fiul ca prunc în Egipt Se coboară, iar Duhul Sfânt pe cale Îl umbreşte. Fiul în Iordan Se botează, iar Duhul Sfânt peste El Se odihneşte. Fiul la propovăduire iese, iar Duhul Sfânt peste El rămâne (Isaia 61, 1). Fiul învaţă adevărul, iar Sfântul Duh îl întăreşte cu minuni. Fiul este răstignit de oameni, iar Duhul Sfânt lângă cruce Îl păzeşte. Fiul în mormânt Se pune, iar Duhul Sfânt lângă piatră veghează. Cerul se tulbură, zidirea se întristează, catapeteasma se rupe, iar Duhul Sfânt pe morţi îi înviază (Mt. 27, 52). Piatra se dă în lături, Hristos înviază, iar Duhul Sfânt pe toate le umple de lumină.

Iisus Hristos deci răscumpără pe om, iar Duhul Sfânt desăvârşeşte taina mântuirii. Iar după înviere, Fiul cu linişte la ceruri Se înalţă, iar Duhul Sfânt, ca un vifor ce vine repede, pe pământ Se revarsă. Uşile cele închise se deschid, pescarii devin Apostoli, cei fricoşi se îmbărbătează, inimile cred, minţile se luminează, limbile propovăduiesc fără teamă, paşii solilor pornesc la drum, Cuvântul vieţii cu tărie se vesteşte, uliţele se umplu iarăşi de freamăt, Ierusalimul din nou se cutremură, arhiereii se mânie pe pescari, bătrânii se întristează pe galileeni, cărturarii iarăşi vor să facă sfat, templul iarăşi tresare.

Dar pentru ce se tulbură Ierusalimul şi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii şi templul lui Solomon?

Pentru că astăzi se împlineşte sorocul făgăduinţei. Astăzi Se coboară pe pământ Duhul Sfânt, Mângâietorul, în chip de limbi de foc. Astăzi cerul din nou se deşartă pe pământ. Astăzi văpaia Duhului Se revarsă peste tot ca o lumină de foc. Astăzi pescarii galileeni devin apostolii lumii. Astăzi tainele credinţei se desluşesc, crucea se înalţă, Biserica se întemeiază, sămânţa cuvântului se seamănă, neamurile se apropie, păgânii se îmblânzesc, străinii se întorc, cei pierduţi se află, copiii iarăşi vin acasă.

Astăzi neamurile devin popor ales. Astăzi zeii lumii se sfărâmă, capiştile se dărâmă, orbii văd lumina vieţii, cezarii aud de Hristos, înţelepţii vor să audă pe pescari. Atena şi Roma se smeresc. Astăzi cuvântul vieţii se grăieşte de pe case şi toţi ascultă, toţi cred, toţi se bucură cu bucurie mare. Numai Ierusalimul singur se tulbură din nou? S-a tulburat când S-a născut Hristos în Betleem (Mt. 2, 3). S-a tulburat când a înviat Iisus din morţi şi căuta cu arginţi să-şi acopere uciderea sa (Mt. 28, 12). S-a tulburat şi acum când S-a coborât peste apostoli Preasfântul Duh. De ce s-a tulburat? Pentru că el nu mai vrea să audă de Hristos. Pentru că se ruşinează de ceea ce a făcut. Se ruşinează, dar nu se smereşte. Se tulbură, dar nu crede. Se mânie, dar în zadar se aprinde.

Toţi ascultă pe pescarii lumii, numai Ierusalimul se tulbură, evreii se îndoiesc, numai templul rămâne necredincios. Cei vestiţi în cuvinte de hulă, iarăşi hulesc, iarăşi împotrivă grăiesc: Au nu sunt aceştia ce grăiesc toţi galileeni? Cine i-a învăţat pe ei atâtea limbi, ca să grăiască pe înţelesul tuturor măririle lui Dumnezeu (Fapte 2, 7-11).

Toate marginile lumii cred, iar fiii lui Israel se spăimântă şi se miră zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? (Fapte, 2, 12). Toţi ascultă pe Petru grăind, iar ei în bătaie de joc zic până în ziua de astăzi: Că sunt plini de must (Fapte 2, 13). Dar mustul fierbe şi vin nou se face. Adierea vântului se porneşte şi vifor mare devine. Scânteia cea mică se aţâţă şi văpaie de foc se face. Izvorul cel mic se porneşte şi şuvoi de apă iute ajunge. Cine dar va opri mustul să nu fiarbă, vântul să nu sufle, scânteia să nu se aprindă sau izvorul de apă să nu curgă în vale? Cine va putea să oprească pe Duhul Sfânt să nu vină pe pământ? Sau pe Petru să nu grăiască şi pe Pavel să nu propovăduiască?

Ierusalimul se tulbură, dar în zadar se tulbură. De acum este prea târziu. Umbra Legii vechi apune şi o altă lege se vesteşte. Vinul cel vechi se sfârşeşte şi altul nou în vase de lut se toarnă. Bătrânul templu se părăseşte şi alături de el Biserica nouă şi veşnică se înalţă. Biserică vie, biserică măreaţă, aleasă şi frumoasă – Biserica Creştină!

De acum în zadar se mânie Sionul. Cât de preaslăvite sunt tainele lui Dumnezeu! Ce lucruri minunate s-au petrecut astăzi în Ierusalim! Că deodată s-au întâlnit faţă în faţă două biserici, două praznice, două legi, două feluri de credincioşi. O biserică care se dărâmă şi alta care acum răsare. Un praznic care încetează şi altul care acum se întemeiază. O lege care se lasă şi alta care cu văpaie de foc se scrie.

De astăzi praznicul Legii vechi se părăseşte şi Rusaliile creştinătăţii se împodobesc. Tulburările Ierusalimului se potolesc şi bucuriile Sionului nou cuprind pământul. Ultimii farisei se risipesc şi primii creştini se întâlnesc. Ultimii cărturari adorm şi primii apostoli pornesc la propovăduire. Ultimele întristări de astăzi mor şi primele bucurii acum se nasc.

Cât de mari sunt isprăvile Duhului Sfânt! Căci astăzi toate cu foc se botează, toate se schimbă, toate se înnoiesc, toate din nou se nasc. Şi la această mare transformare a lumii contribuie şi Dumnezeu şi omul, şi cerul şi pământul, şi Duhul şi materia. Dumnezeu dă Duhul şi omul dă inima. Dumnezeu aţâţă focul şi omul suflă văpaia. Dumnezeu dă vinul şi omul dă vasul.

Pământul dă apa, Cerul dă pe Duhul Sfânt. Lumea dă pescarii, Dumnezeu darul apostoliei. Omul dă mintea, iar Dumnezeu revarsă peste ea Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii. Omul dă inima şi Dumnezeu o umple pe ea de Duhul temerii de Dumnezeu. Omul dă voinţa, iar Dumnezeu pogoară asupra lui Duhul sfatului şi al puterii, Duhul cunoştinţei şi al bunei credinţe (Isaia 11, 2-3). Omul dă tot ce are, Dumnezeu îi dă ceea ce îi lipseşte. Omul dă tot ce poate, Dumnezeu îi dă ceea ce nu poate avea – pe Duhul Său cel Sfânt. Omul dă pe cele de jos, Tatăl aduce pe cele de sus. Şi astfel taina se săvârşeşte, minunea se împlineşte, Mângâietorul vine pe pământ, apostolii lucrează, lumea se înnoieşte, Biserica se întemeiază, toate se schimbă, toate se îmbracă în lumina lui Hristos, care luminează tuturor.

Iubiţi credincioşi,

Dar ce este Duhul Sfânt? Duhul Sfânt este al treilea Ipostas, a treia Persoană a Preasfintei Treimi, care purcede din Tatăl, Se odihneşte în Fiul şi prin El ni se face cunoscut şi nouă, oamenilor. Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu, care împodobeşte toate cele de sus şi cele de jos. El este pretutindeni şi pe toate le împlineşte.

Duhul Sfânt este Văpaia care aprinde inimile, Lumina care luminează ochii, Dulceaţa care mângâie auzul, Înţelepciunea care umple toată mintea. Duhul sfânt este Puterea care ne întăreşte, Tăria care ne îmbărbătează, Pâinea care ne hrăneşte sufletele, Izvorul care ne adapă, Făclia care ne călăuzeşte, Veşmântul care ne acoperă. Duhul Sfânt este Apa cea vie, Comoara cea nefurată, Mărgăritarul cel de taină, Izvorul care dă viaţă tuturor. Duhul Sfânt este Vântul care adie în lume, Norul care rourează, Căldura care face să crească toate. Duhul Sfânt este Sufletul Bisericii, nădejdea mântuirii noastre, adâncul înţelepciunii, bărbăţia apostolilor, curajul mucenicilor, bucuria cuvioşilor, mângâierea mamelor, tăria soţilor, veselia pruncilor, frumuseţea fecioarelor, podoaba călugărilor.

Iar de voiţi să ştiţi şi cum lucrează El în lume, ascultaţi: Duhul Sfânt face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Lui pară de foc (Psalm 103, 5). Duhul Sfânt umple de foc arzător pe serafimi şi de ochi mulţi pe heruvimi. El vesteşte taine negrăite arhanghelilor. El a trimis pe Gavriil la Fecioara Maria în Nazaret. El a insuflat pe prooroci, El a dat pocăinţă lui David şi înţelepciune lui Solomon. El vesteşte cele neştiute şi arată pe cele viitoare. Duhul Sfânt face din pescari Apostoli, din păgâni face creştini, din fricoşi alege mucenici, dintre cei slabi pe cuvioşi, din împăraţi face cerşetori şi din cei săraci ridică împăraţi, din capişti ruinate înalţă biserici măreţe, din oameni simpli alege prooroci şi preoţi.

Duhul Sfânt zideşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul toate cele văzute şi cele nevăzute.

Duhul Sfânt sfinţeşte toate, şi cerul şi pământul şi cele de sus şi cele de jos şi cele dedesubt. El sfinţeşte pe îngeri în cer şi pe preoţi pe pământ. El umple de dar pe arhierei şi Se revarsă prin mâinile lor. El sfinţeşte şi alege pe duhovnici, El sfinţeşte Preacuratele Taine, la Sfânta Liturghie, El sfinţeşte agheasma, untdelemnul, bisericile, casele, icoanele, roadele câmpului, veşmintele, vasele, izvoarele. El umple toate de sfinţenie şi binecuvântare.

Duhul Sfânt curăţeşte şi vindecă toate. El leagă şi dezleagă păcatele oamenilor. El curăţeşte inimile de patimi, trupurile le vindecă de boli, văzduhul, pământul şi casele le izbăveşte de diavoli, mintea o fereşte de uitare, conştiinţa de împietrire. El vindecă boli nevindecate, El alină dureri nepotolite, suspinuri neştiute, răni greu de vindecat. El arde toată întinăciunea.

Duhul Sfânt împodobeşte toate. Şi ochii cu lacrimi, şi trupul cu frumuseţe, şi inimile cu frică de Dumnezeu, şi mintea cu înţelepciune, şi conştiinţa cu remuşcare, şi sufletul cu dor de rai. El împodobeşte cerul cu îngeri, universul cu stele, văzduhul cu nori, pământul cu verdeaţă, munţii cu izvoare, natura întreagă cu flori, cu grâu, cu nenumărate feluri de vietăţi.

Duhul Sfânt păzeşte toate. Şi popoarele de războaie. Şi oamenii de ură şi de tot felul de păcate. El păzeşte aştrii cereşti şi sufletele omeneşti. El păzeşte casele de dezbinare, trupurile de boli, sufletele de diavoli. Peste tot rânduieşte îngeri păzitori.

Duhul Sfânt dă celor mari milă, celor mici supunere, celor bolnavi răbdare. El dă mamelor dragoste spre copii şi copiilor iubire de părinţi. El dă creştinilor ascultare de Biserică. El dă bărbăţie mucenicilor, bucurie cuvioşilor, nădejde celor din ispite. El dă lacrimi ochilor, blândeţe inimilor, pricepere minţii, gingăşie sufletului, tărie trupului.

Duhul sfânt naşte, creşte, luminează, udă, spală, înţelepţeşte şi păzeşte. El acoperă ce este bun, arde ce este rău, taie ce este putred, mângâie inimi zdruncinate, adună suflete risipite. Toate le face, toate le creşte, toate le desăvârşeşte Duhul Sfânt.

Iubiţi credincioşi,

Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu în lume. Duhul Sfânt este viaţa şi nădejdea mântuirii noastre. Fără de El niciun om nu poate fi creştin, nu poate dobândi viaţă veşnică. El Se dă fiecărui om la botez, prin taina ungerii cu Sfântul şi Marele Mir, care este pecetea Sfântului Duh. Ajutat de faptele cele bune ale creştinului, Duhul Sfânt creşte, Se înmulţeşte în inima lui, umplându-l de daruri dumnezeieşti. În mod deosebit Duhul Sfânt Se reînnoieşte în om prin pocăinţă adevărată, prin rugăciune şi mai ales prin primirea Preacuratelor Taine ale lui Hristos.

Duhul Sfânt Se păzeşte în inima omului printr-o viaţă curată, fără de păcate, sporeşte prin smerenie, Se descoperă prin rugăciune, Se desăvârşeşte prin dumnezeiasca dragoste. El Se arată în noi prin darurile cele sufleteşti şi trupeşti, Se proslăveşte în noi prin minuni de taină, Se propovăduieşte de noi prin cuvânt viu şi printr-o viaţă duhovnicească.

Invers, Duhul Sfânt din noi Se întristează prin lucrarea păcatului, Se depărtează de inimile noastre prin deprinderea tuturor păcatelor de moarte şi mai ales ale desfrânării şi mândriei. Se retrage de tot din inimile noastre, prin necredinţă, hulă şi deznădejde, de care să ne păzească darul Preasfântului Duh.

Creştinul ce are în el văpaia Duhului Sfânt, îşi păzeşte cu sfinţenie cele cinci simţuri ca să nu greşească lui Dumnezeu. El îşi păzeşte limba să nu osândească, ochii să nu vadă cele deşarte, urechile să nu audă cele rele, gândurile să nu poftească cele necuvioase, trupul să nu se aprindă de cele necurate, sufletul – comoara cea mai de preţ – să nu i se fure de vrăjmaşi.

Iar creştinul cel leneş, uşor slăbeşte în ispite, alunecă degrabă, îşi face trupul casă a desfrânării, se umple de patimi, pierde darul Duhului Sfânt, ajunge rob al diavolului şi, de nu se va pocăi, îşi pierde sufletul său.

Creştinul care face voia lui Dumnezeu, nu este singur, căci poartă pe Duhul Sfânt în inima lui. În toate este mulţumit, oricând are pace în suflet, de nimic nu se teme, pe toţi îi iubeşte. El este un înger în trup, căci Duhul Sfânt trăieşte în el. El este un apostol, căci nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru binele altora. El trăieşte pentru a-L slăvi pe Hristos, pentru a vesti tuturor măririle lui Dumnezeu, pentru a sluji Biserica, pentru a folosi pe aproapele. El trăieşte deci în inima fraţilor lui. Fericit este un asemenea creştin plin de Duhul Sfânt şi de putere, căci va petrece cu Hristos în veac. Iar cel păcătos să se teamă de munci şi cât mai are vreme să se pocăiască.

Spre încheiere, vă rog încă o dată, fraţilor, să nu întristăm pe Duhul Sfânt care petrece în noi, prin păcate, prin desfrânări, prin ură, beţii, certuri, pofte de tot felul, căci Duhul sfânt Se roagă pentru mântuirea noastră cu suspinuri negrăite (Rom. 8, 26). Ci mai degrabă să-L bucurăm cu faptele noastre cele bune.

Nimeni să nu mai zacă în întuneric, căci lumina din cer a venit. Nimeni să nu se socotească sărman pe pământ. Căci Duhul Sfânt la noi S-a pogorât. Nimeni să nu se simtă orfan, căci astăzi Biserica lui Hristos ne-a înfiat.

Iar de ne simţim încă sărmani, răi, părăsiţi de mângâierea Domnului ceresc, să ne pocăim mult, să primim mai des Preacuratele Taine ale lui Hristos, să ne iertăm, să ne unim, să ne iubim unul pe altul mai mult şi, adunându-ne cu toţii la sfintele biserici, aşa să ne rugăm din suflet: “Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pre noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”. Amin!

---

[1]  Predică extrasă din cartea: Arhimandrit Ioanichie Bălan, Predici la praznice împărăteşti, Ed. Mănăstirea Sihăstria, Vânători, 2008, pp. 28-38