CONSTANT TONEGARU

Constant Tonegaru (*26 februarie 1919, Galaţi - †3 februarie 1952, Bucureşti) a fost un poet român care a făcut parte din al doilea val al avangardei literare româneşti.

După ce îşi întrerupe studiile liceale, pe care nu le mai termină vreodată, practică profesii dintre cele mai diverse, precum aceea de funcţionar la Ministerul Culturii sau vânzător de fructe la Constanţa. Duce permanent o viaţă boemă. În anii 1946 şi 1947 audiază cursurile de literatură ale lui George Călinescu la Facultatea de Litere din Bucureşti. Debutează în 1942 în revista Expresul din Brăila. Ulterior colaborează cu poezii la revistele Preocupări literare, Kalende, Universul literar. Singurul volum de poezii apărut în timpul vieţii, Plantaţii - distins în 1945 cu premiul Editurii Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă acordat scriitorilor tineri - face dovada apartenenţei poetului la mişcarea de avangardă, dar aduce în peisajul liric al epocii nostalgia minulesciană a ţinuturilor exotice, colorată de autoironie şi de presentimentul morţii: "Sunt condotierul Tonegaru fără spadă / mi-am tocit-o ascuţindu-mi ultimul creion / să scriu cum am dat în poesie cu o grenadă".

A făcut parte începând din 1946 din gruparea literară din jurul criticilor literari Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu, împreună cu Pavel Chihaia, Dinu Pillat, preotul catolic Marie-Alype Barral, Teohar Mihadaş, Iordan Chimet, Gheorghe Fratostiţeanu şi alţii. A fost arestat în 1947 sub învinuirea de "conspiraţie împotriva siguranţei statului". Deţinut şi torturat în beciurile Securităţii, este eliberat în 1951 cu o fractură nevindecată a unei gambe, căpătată în urma bătăilor suferite în timpul detenţei. Moare prematur şi tragic la 3 februarie 1952, în Bucureşti.

Opera

Plantaţii, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1945
Steaua Venerii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Barbu Cioculescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969
Plantaţia de cuie, ediţie, studiu critic, note şi variante de Barbu Cioculescu, Bucureşti, Editura Vinea, 2003


http://agonia.ro/index.php/author/0015760/index.html


Ploaia
poezie [ ]
din Plantaţii (1945)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Constant Tonegaru [Constant_Tonegaru ]

2010-04-06 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil


De când ploua, frunzele se lipiseră de asfalt ca-ntr-un album;
pasagerii în tramvai făceau cursa completă şi stam să ascult
cum pe geamul cu reclamă pentru vaselina antisolară
din stânga ploaia se cernea tangenţial în ritm foarte ocult.

Citind ziarul la ora această tardivă de seară pluvială
am aflat despre bătălia din Ucraina ce cuprindea stepa
şi m-am văzut ieşind din neguri urmărit de haite de lupi
reamintindu-mi cum pe vremuri au fost hatmanul Mazeppa.

Norii vineţi se descompuneau în fulgi mari cât nişte mănuşi
încremenind degetele moi pe pustietatea orbitoare de coton
cu gest standard de blazare fără să întâlnească la salutul propus
pingunii unei latitudini de circumstanţă decupaţi din carton.

Lucrurile despre care vornesc se petreceau aievea pe la omieşasesuteşiceva;
pe atunci eram nihilist şi complotam să răstorn pe ţar
dar gerul pătrunzându-mă mai adânc decât lama unei săbii arabe
abandonam gândurile subversive să conspire în samovar.

În privirea mea timpul încetase să mai treacă
iar de departe lupii se mai auzeau încă urlând pe stepa Nogai -
pe urmă iată claxoane, Doamne câte claxoane;
fireşte se întâmplase un accident banal de tramvai.

O pasageră cu ochii verzi discuta în vagon cu bunăvoinţă;
- Omul vorbeşte singur când ajunge cărunt...
- Da, am fost hatmanul Mazeppa; acuma sunt funcţionar cumsecade
şi pe geamul cu reclamă cerul plângea pentru mine mărunt.

. | http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13935887/Ploaia