Sep 29, 2012
Columna
lui Traian adaposteste multe mistere, pe care istoria se incapataneaza
sa le treaca cu vederea. Degradat, prost interpretat, magnificul
monument nu prea ii mai intereseaza pe istoricii nostri. S-au scris
cateva studii, s-au dat cateva interpretari si s-a inchis dosarul. Se
asterne praful peste o istorie a dacilor scrisa cu condeiul rupt, de
niste istorici grabiti, o istorie din care adevarul inca nu s-a aratat
decat in mica masura.
Primul “film” de razboi din istorie
Victoria lui Traian asupra dacilor a fost mai mult decat o simpla
victorie militara: a fost inceputul unui jaf care a scos Imperiul roman
din criza. Tezaurul dacic regal, estimat la cifre fabuloase conform
autorilor vremii (mii de tone de aur si argint, rectificate de istorici
la cateva sute, prin stergerea unui zero), a dus la o scadere a pretului
aurului in imperiu, la scutirea cetatenilor romani de impozite pe timp
de un an, la spectacole si jocuri ce au durat 123 de zile – cele mai
lungi din istoria imperiului. Romanii si-au exprimat bucuria pentru
infrangerea dacilor, punand sa fie ucisi in jocurile de circ 10 000 de
gladiatori sclavi si 11 000 de fiare salbatice.
Minele Daciei au furnizat in continuare aur imperiului, finantand
ample programe de constructii, intre care si grandiosul for al lui
Traian. Pentru realizarea acestuia s-a excavat un deal intreg, iar
pentru a marca acest efort a fost inaltata o columna. Era o columna
alba, goala, iar inscriptia de pe soclul sau spunea ca acest monument
s-a ridicat pentru a marca inaltimea colinei excavate. Era viitoarea
Columna a lui Traian. La un moment dat, la scurta vreme dupa inaugare,
cuiva i-a venit ideea decorarii columnei. Probabil arhitectului
Apollodor din Damasc.
Monumentul, inalt de 38 m, a fost decorat cu benzi sapate in spirala,
acoperite cu scene de lupta, asemenea cadrelor unui film, reprezentand
desfasurarea celor doua razboaie daco-romane. Multi specialisti sustin
chiar ca reprezentarile de pe columna erau in culori, ca marmura a fost
pictata. Astfel a luat nastere unul dintre cele mai grandioase monumente
din cate a avut antichitatea, admirat si imitat de-a lungul timpului.
Doar inscriptia a ramas aceeasi, fara sa pomeneasca nimic de razboaiele
cu dacii.
Pe columna apar foarte multe scene in miscare, complexe, elaborate,
compuse pe mai multe planuri. Figurile sunt expresive si, desi sunt
peste 2500 de fete reprezentate pe columna, rareori se gasesc unele care
sa semene intre ele. Nimic nu este repetitiv, totul este plin de
dinamism, de durere si compasiune. Desi romanii sunt prezentati mereu
invingatori, desi nu exista nici o imagine de roman ucis in lupta, in
vreme ce dacii sunt aratati zdrobiti in toate infruntarile, chirciti,
cazuti sub copitele cailor, sagetati, decapitati, cu toate acestea, se
desprind din aceste reprezentari o mare compasiune si admiratie a
autorului fata de daci.
Dacii lupta pana in ultima clipa pentru a-si apara libertatea si
pamantul. Mai mult, in afara de celebra scena a sinuciderii lui Decebal,
exista mai multe scene de sinucidere in masa a dacilor, care nu au
acceptat sa ajunga prizonieri in mainile romanilor: fie isi strapung
pieptul sau gatul cu pumnalul, fie, intr-o scena mult discutata, beau
otrava. (Dupa alte interpretari, ar fi vorba de impartirea ultimelor
provizii de apa, nu de impartirea otravii.) Scena este una dintre cele
mai dramatice de pe Columna. Durerea este sfasietoare, dar este mai mult
durerea infrangerii decat chinul mortii.
Multi dintre cei ce au studiat temeinic reliefurile de pe columna au
afirmat ca la baza povestirii ilustrate pe acest monument se afla cartea
pierduta a imparatului Traian despre razboaiele cu dacii; ca, de fapt,
columna nu este decat “ilustratia” acelei carti, respectand succesiunea
episoadelor, evenimentele, personajele si descrierile din carte. Multe
din episoadele columnei sunt enigmatice. Ele erau probabil intelese de
romani, care erau familiarizati cu textul cartii lui Traian si
recunosteau usor pe fusul columnei cele descrise in carte. Pentru noi
insa, care nu am avut sub ochi aceasta carte, ele raman o enigma.
Misterul unei scene sterse de pe Columna
Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a ramas
totusi intreaga, dupa aproape doua mii de ani. Culorile s-au sters
primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adaugate
s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de
reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa
incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei
exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si
ajunsa in tara in 1967.
Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de
la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia
de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe
orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate
detaliile. (In antichitate, columna putea fi “citita” din cladirile care
o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)
Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului
ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se
desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei,
sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul
istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a
ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat
de carul triumfal al lui Traian.
Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare,
alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in
care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea
viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce
spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt
capturati de romani, probabil fiii lui Decebal.
Iar
in scena imediat urmatoare, doi soldati prezinta unei multimi, pe un
scut, capul lui Decebal. Ambii au privirea intoarsa, nici unul nu se
uita spre scut si spre capul sangerand al regelui dac. Sursele scrise
spun ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma si
azvarlite pe treptele templului Gemoniilor.
In scena imediat urmatoare, trei nobili daci, cu siguranta de mare
vaza, sunt prinsi in munti de un grup numeros de soldati romani. Intre
ei poate se aflau si fratele lui Decebal, Diegis, si marele preot,
Vezina. Pentru prinderea celor trei a fost mobilizat un numar foarte
mare de soldati romani, dupa cum rezulta din ilustrarea a nu mai putin
de 16 figuri de legionari.
Ultimele rezistente dacice sunt inabusite in munti. Un grup de daci,
cu bagaje, se intorc la casele lor (sau, din contra, parasesc tara
ocupata), apoi un sir de animale domestice inchide lungul sir al
reliefurilor de pe coloana. Nu urmeaza nici o procesiune, nici un mars
triumfal, nici o defilare glorioasa a armatei, nici o intrare
stralucitoare in Roma. Un final neasteptat pentru un monument care
trebuia sa celebreze victoria, triumful, gloria lui Traian, un final
macabru si plin de tragism.
Episodul prezentarii capului lui Decebal de pe Columna este confirmat
de un izvor cu cel mai mare grad de autenticitate posibila. Acum cateva
decenii s-a descoperit la Grammeni, pe teritoriul fostei provincii
romane Macedonia, un monument funerar inchinat lui Tiberius Claudius
Maximus, cel care i-a dus lui Traian capul lui Decebal. Mormantul
contine o inscriptie care confirmafapta acestui soldat si un relief
reprezentand un calaret care se repede la un om prabusit la pamant,
invesmantat in straie de dac, si din mainile caruia cade un pumnal
incovoiat: este vorba de regele-erou, care tocmai isi luase viata.
Scena sinuciderii lui Decebal apare reprezentata si pe obiecte de
ceramica din Gallia si din Spania, dovada ca i-a impresionat pe
contemporani. Cu totul ciudat este faptul ca relieful de pe Columna, in
care capul lui Decebal este prezentat pe scut (sau pe o tava) a fost
distrus prin ciocanire minutioasa, milimetru cu milimetru. Nu se mai vad
decat contururile care sugereaza, vag, despre ce este vorba: un castru,
in interiorul caruia se vede un cort militar, in fata caruia doua
personaje prezinta unei multimi, alcatuita din soldati romani si daci
prizonieri, un scut pe care este asezat un cap uman.
Cine a distrus aceasta scena si de ce? Cine putea ajunge la varful
Columnei, inarmat cu o unealta de zdrobit, probabil un ciocan, si ce l-a
determinat sa stearga de pe Columna aceasta scena ? Caci un lucru e
sigur: nu este vorba de o distrugere accidentala, nici de eroziune din
pricina intemperiilor. Este mana cuiva care a vrut sa faca sa dispara
din istorie aceast cumplit episod.
Crestinii, acuzati pe nedrept
Specialistii care au studiat Columna au oferit o interpretare total
nesatisfacatoare si necredibila: crestinii ar fi sters scena! In anul
1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din
ordinul Papei Paul al Iii-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de
restaurarea lui, incepand cu 1558. In sfarsit, in 1589-1590, in varful
Columnei, in locul statuii lui Traian, disparuta inca din antichitate, a
fost asezata statuia Sfantului Petru. Se presupune ca scena prezentarii
capului lui Decebal a disparut in aceasta perioada, deoarece atingea
sensibilitatea crestinilor, era prea macabra pentru gustul lor si de
aceea a fost stearsa.
Totusi,
pe columna apar reprezentari cel putin la fel de macabre, inca din
primele scene: soldati romani prezentand imparatului capete de daci,
capete de daci infipte in pari in fata unui castru, un soldat tinand in
dinti, de par, un cap de dac desprins de corp etc. Apoi, pentru secolul
al Xvi-lea, astfel de reprezentari nu erau macabre. Mai mult, crestinii
erau familiarizati, din Noul Testament, chiar cu imaginea Salomeei
purtand tava cu capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Sa fie vorba de apararea memoriei lui Traian, prezentat ca un ucigas,
asa cum au sugerat alti cercetatori? Dar cum ar fi putut ofensa o
asemenea scena imaginea lui Traian, mai mult decat intreg razboiul de
distrugere a neamului dacilor pe care l-a purtat? Si pe cine ar fi putut
deranja acest lucru, la un mileniu si jumatate dupa moartea lui Traian?
Daca a vrut cineva sa apere cu adevarat memoria lui Traian, ar fi
trebuit sa sterga mult mai multe scene de pe Columna, nu sa se catere
pana sub capitel si sa distruga doar scena finala, oricum greu vizibila
de jos, o scena in care apare si Traian, pentru ultima data pe Columna.
Deci, scena de final cea mai importanta, cea in care regele dac si
imparatul roman par sa se intalneasca pentru ultima oara, simbolic,
scena care simbolizeaza infrangerea definitiva a dacilor si victoria
absoluta a romanilor a fost inlaturata.
Cei care au atribuit gestul distrugerii crestinilor din secolul al
Xvi-lea nu au cunoscut suficient istoria Columnei. Intre acestia se
numara, in mod surprinzator, si cel mai mare expert al Columnei, Conrad
Cichorius (sfarsitul sec. al Xix-lea), iar ipoteza sa a fost preluata si
de Radu Vulpe si de alti cercetatori romani, care au interpretat
scenele de pe acest monument. Ei nu au studiat indeajuns istoria
Columnei de-a lungul timpului si au tras concluzii pripite.
Un martor incomod
Columna a fost obiect de mare admiratie, inca de timpuriu. Multi
artisti ai Renasterii s-au inspirat din reliefurile sale, iar regii
Europei au vrut sa aiba, nu de putine ori, o copie sau o columna
similara. S-au facut desene si gravuri dupa reliefuri, inca de pe la
1400. Cele mai precise au fost executate de artistul Sante Pietro
Bartoli, la inceputul secolului al Xvii-lea, cand Ludovic al Xvi-lea a
comandat o copie dupa columna. Pentru realizarea mulajelor au fost
ridicate schele pana in varful columnei. Bartoli a profitat de aceasta
oportunitate si, urcandu-se pe schele, a copiat in cel mai mic detaliu
toate scenele de pe Columna.
In desenele lui, scena astazi distrusa este intreaga, cu toate
amanuntele sale. Albumul sau de gravuri, dedicat lui Ludovic, pe care il
numeste “Traian al Frantei” a fost editat in 1673. Deci, la o prima
analiza, zdrobirea scenei nu poate fi atribuita initiativelor Bisericii
din secolul anterior, asa cum s-a afirmat. Lipsa de interes si de
informare a celor care ar fi trebuit sa se ocupe de studierea si
interpretarea scenelor de pe Columna a dus la tainuirea, cu sau fara
voie, a unui episod de mare importanta pentru istoria noastra. Orice
studiu temeinic al imaginilor de pe fusul Columnei trebuie sa plece de
la analiza imaginilor copiate, fie prin mulaje, fie prin desen, in
perioada secolelor Xv-Xviii. Si acestea nu sunt putine!
Albumul de desene al lui Sante Pietro Bartoli exista si in Romania,
in cateva exemplare. Unul se afla la cabinetul de stampe al Bibliotecii
Nationale a Romaniei, iar un altul la Sibiu, daruit bibliotecii Astra de
catre Badea Cartan… Da, acel Badea Cartan, ciobanul care a rupt cinci
perechi de opinci mergand pe jos pana la Roma, anume ca sa vada Columna.
Acel Badea Cartan care a presarat in jurul Columnei pamant adus de
acasa si boabe de grau. Acel roman patriot, despre care ziarele Romei au
scris ca este “un dac coborat de pe Columna”. A carat de-a lungul
vietii cu spinarea, peste munti, mii de carti in limba romana, din
“Romania libera”, in Ardealul ocupat. Intre ele, si aceste nepretuite
reproduceri dupa reliefurile Columnei, pe care specialistii continua sa
le ignore.
Unii cercetatori sustin ca Bartoli ar fi reprodus din imaginatie
unele detalii disparute de pe Columna. Nu putem sti deocamdata daca
scena cu capul lui Decebal este reconstituita de artist sau chiar exista
intacta in secolul al Xvii-lea, pe piatra monumentului. Alfonso Chacon,
un calugar spaniol care a scris comentarii despre Columna in limba
latina, in secolul al Xvi-lea, spune ca alaturi de cap se aflau si cele
doua maini taiate ale regelui, dar in desenul lui Bartoli nu vedem decat
capul. Exista doua explicatii: fie calugarul nu a vazut detaliile
scenei, deoarece era deja stearsa, si s-a orientat in descriere dupa
stirile din izvoare, care sustineau ca atat capul cat si mainile regelui
au fost duse la Roma, fie a vazut scena originala, a descris-o cu
exactitate, dar Bartoli a gasit-o deja stearsa si a reconstituit-o fara
cele doua maini. Singurul mod in care se poate afla perioada in care
scena a fost distrusa este consultarea tuturor reproducerilor dupa
Columna existente, de la cele mai vechi, datand de pe la 1400, pana la
cele mai recente.
Enigmaticul justitiar
Cine a fost, totusi, autorul faptei? Nu puteau ajunge la varful
Columnei decat cei care urcau pe schele. Trebuie sa fi fost, asadar, fie
vreunul dintre cei care se ocupau de executarea mulajelor, fie cineva
care a profitat, la fel ca Bartoli, de existenta schelelor si a urcat pe
ele. Totusi, trebuie sa fie vorba de un cunoscator, caci doar cineva
care stia foarte bine ce scena se afla sub capitelul columnei s-ar fi
urcat sa o distruga. Inainte de comanda lui Ludovic, a mai existat o
comanda, in 1541, din partea regelui Francisc I al Frantei, cand s-a
facut prima copie dupa Columna, azi disparuta.
Atunci s-au ridicat primele schele. Insa momentul distrugerii acestei
scene nu poate fi stabilit decat studiind toate reproducerile existente
in acea perioada. Am putea avea surpriza sa descoperim ca fapta s-a
produs mult mai tarziu, in secolele Xviii-Xix, sau poate foarte de
timpuriu, chiar din antichitate, caci interpretarile s-au facut (si
continua sa se faca) doar dupa copiile mai noi ale columnei.
Pe langa cele doua copii recente, cea de la Bucuresti, si o a doua,
aflata la Roma, la Muzeul Civilizatiei Romane, mai exista alte doua
copii, ambele din secolul al Xix-lea, una in Franta, facuta la cererea
lui Napoleon al Iii-lea, din cupru galvanizat, iar cea de-a doua, expusa
in Anglia, la Albert and Victoria Museum din Londra. Abia dupa
studierea tuturor acestor reproduceri vom putea sti mai multe.
Ramanand deocamdata in domeniul speculatiilor, putem presupune, fara a
ne teme ca ne departam prea tare de adevar, ca cel care a sters scena a
vrut sa apere nu memoria lui Traian, cum s-a sugerat pana acum, ci pe
cea a lui Decebal. Sinuciderea regelui era un episod demn de toata
admiratia, in fata caruia contemporanii si-au plecat capul: un rege care
a luptat pana in ultima clipa pentru poporul sau si care nu a acceptat
sa fie prins si dus sclav la Roma. Insa scena prezentarii capului sau
desprins de trup (poate impreuna cu mainile taiate, asa cum indica
sursele) era o imagine umilitoare si dureroasa pentru daci, pentru
urmasii lor si pentru amintirea regelui dac.
Aruncarea acestui trofeu pe scarile Gemoniei si lasarea lui ca prada
batjocurii romanilor a dus umilinta pana la limitele ei cele mai greu de
suportat. Cel mai probabil, cineva a vrut sa stearga din istorie acest
episod sangeros, tragic si umilitor. Lipsa totala de preocupare a
specialistilor pentru acest incident semnificativ a dus la ingroparea
unei informatii de mare interes. Poate intr-o zi vom afla numele acestui
justitiar. Dar chiar daca va ramane anonim, fapta lui trebuie
investigata, pentru a-i afla motivatia, ca si epoca in care un astfel de
gest s-ar fi putut produce.
Pedepsirea lui Traian
Traian a avut o faima buna printre contemporani si chiar multa vreme
dupa moartea sa. Ziua lui de nastere era inca sarbatoare nationala in
secolul al Iv-lea. Chiar daca unii istorici antici l-au mai criticat, in
ansamblu a fost considerat un imparat bun, un model. Pentru romani,
desigur. Pentru daci a fost un exterminator, masacrand forta de lupta a
dacilor si ducand la Roma o jumatate de milion de prizonieri, daca e sa
dam crezare surselor vremii. Si totusi, ceva s-a intamplat cu
posteritatea lui Traian. Este de neinteles cum aproape toate scrierile
din vremea lui Traian, in care se pomenea de daci, au disparut. Cu greu
ne putem imagina ce s-a intamplat.
Intr-o
scurta enumerare, au disparut: jurnalul de razboi al lui Traian,
intitulat “Dacica” (sau “De bello dacico”); cartea medicului lui Traian,
Crito, intitulata “Getica”; scrierea lui Apollodor din Damasc, despre
constructia podului de la Drobeta; toate operele istoricilor de curte ai
lui Traian (cel putin patru la numar), care au scris despre imparat si
despre razboaiele sale cu dacii; biografia lui Traian, scrisa de
Tacitus; capitolele din istoria aceluiasi autor, in care erau infatisate
luptele cu dacii; istoria Daciei scrisa de Dio Chrysostomos, invatat
exilat in Dacia in vremea lui Domitian, dar foarte iubit de Traian;
edictul lui Traian, in care erau consemnate toate operatiunile din
timpul celor doua razboaie, ca si cheltuielile de razboi; scrierile lui
Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, care a povestit si el
pe larg despre cucerirea Daciei; poemul lui Caninius, un bun prieten al
lui Pliniu, care a scris in versuri istoria razboaielor cu dacii;
istoria Daciei, cuprinsa in capitolul 22 al istoriei lui Appianus;
biografia lui Traian, scrisa de Plutarh, celebrul istoric grec;
capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus; istoria
domniei lui Traian semnata de Dio Cassius; capitolele din istoria romana
a aceluiasi autor, care tratau despre razboaiele lui Domitian si
expeditiile lui Traian in Dacia. Doar din acestea din urma ne-au ramas
niste rezumate stangace: singurele informatii care au ajuns pana la noi
despre razboaiele cu Traian. In rest, totul s-a pierdut! Absolut tot.
Pana la noi nu a ajuns nici macar un rand!
Este oare o coincidenta, o simpla intamplare, disparitia tuturor
acestor documente? Sau a avut loc, din motive necunoscute si la o data
greu de precizat, o incercare de stergere a memoriei lui Traian din
istorie, ori cel putin a episodului dacic? Inca si mai ciudat este ca si
monumentele lui Traian, cele mai multe dintre ele, au avut o soarta
asemanatoare cu cea a cartilor.
Doar Columna, mare, impunatoare si greu de doborat, a ramas in
picioare. Putina lume stie ca a existat un fel de continuare a
subiectului Columnei, conceputa si realizata exact in acelasi stil si cu
acelasi talent ca si reliefurile de pe Columna, dar pe o suprafata
plana. Este vorba de marea friza a lui Traian, ce masura 32 de metri
(dupa unii chiar peste 100 m!) si impodobea Basilica Ulpia ori un arc
triumfal grandios, disparut astazi.
Abia in aceasta friza, care condenseaza intr-un fel razboaiele cu
dacii, este reprezentat triumful lui Traian, procesiunea glorioasa. Dupa
numai doua secole, forul lui Traian este profanat de urmasi, friza
sparta in mai multe bucati, dintre care patru au fost incastrate in
Arcul lui Constantin, precum si opt statui de daci, utilizate la
impodobirea aceluiasi Arc.
Imparatul Constantin cel Mare se nascuse la sudul Dunarii, la putini
ani dupa retragerea romanilor din Dacia, zona locuita de daci. Nu este
exclus ca aceasta obarsie moeso-daca a lui Constantin sa-l fi determinat
pe imparat sa-si impodobeasca Arcul cu statui de daci si sa distruga
monumentul lui Traian, pentru a-l incorpora in al sau. Stim, asadar, ca
la doar doua secole dupa moartea sa, forul lui Traian incepea sa fie
descompus.
Un astfel de gest nu se poate explica decat prin caderea in dizgratie
a lui Traian, caci romanii aveau un cult pentru inaintasii lor. In
acest fel s-ar putea explica disparitia aproape in totalitate a
documentelor lui si ale celor despre el, precum si spolierea
monumentelor inchinate lui.
Probabil tot atunci a fost doborata de pe Columna statuia colosala de
bronz aurit a imparatului, probabil atunci a fost jefuita si urna de
aur ce ii adapostea cenusa, asezata in soclul Columnei. E adevarat, nu
avem absolut nici o informatie directa in acest sens. Dar daca aceste
presupuneri nu sunt gresite, putem intelege de ce, odata cu Traian, au
disparut din istorie si dacii.
Ramane insa o mare enigma: care ar fi fost motivul unei asemenea
pedepse, caci Traian avea, in ochii compatriotilor lui, imaginea unui
imparat bun si drept. Poate vreunul dintre imparatii Romei de origine
dacica, despre care istoria noastra nu pomeneste niciodata, a vrut sa
razbune tragica soarta a dacilor.
Sau poate altcineva, mult mai tirziu, caci unele scrieri despre daci
inca erau citate in secolul al Vi-lea. Sau poate e doar o simpla
razbunare a sortii… Oricum ar fi, important este ca, de-a lungul vremii,
durerea si revolta pentru inrobirea Daciei au dainuit, iar gestul
stergerii de pe Columna a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o
dovada limpede in acest sens.
un articol de
Aurora Petan (preluat din
Formula AS)
Iar
in scena imediat urmatoare, doi soldati prezinta unei multimi, pe un
scut, capul lui Decebal. Ambii au privirea intoarsa, nici unul nu se
uita spre scut si spre capul sangerand al regelui dac. Sursele scrise
spun ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma si
azvarlite pe treptele templului Gemoniilor.
Totusi,
pe columna apar reprezentari cel putin la fel de macabre, inca din
primele scene: soldati romani prezentand imparatului capete de daci,
capete de daci infipte in pari in fata unui castru, un soldat tinand in
dinti, de par, un cap de dac desprins de corp etc. Apoi, pentru secolul
al Xvi-lea, astfel de reprezentari nu erau macabre. Mai mult, crestinii
erau familiarizati, din Noul Testament, chiar cu imaginea Salomeei
purtand tava cu capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Intr-o
scurta enumerare, au disparut: jurnalul de razboi al lui Traian,
intitulat “Dacica” (sau “De bello dacico”); cartea medicului lui Traian,
Crito, intitulata “Getica”; scrierea lui Apollodor din Damasc, despre
constructia podului de la Drobeta; toate operele istoricilor de curte ai
lui Traian (cel putin patru la numar), care au scris despre imparat si
despre razboaiele sale cu dacii; biografia lui Traian, scrisa de
Tacitus; capitolele din istoria aceluiasi autor, in care erau infatisate
luptele cu dacii; istoria Daciei scrisa de Dio Chrysostomos, invatat
exilat in Dacia in vremea lui Domitian, dar foarte iubit de Traian;
edictul lui Traian, in care erau consemnate toate operatiunile din
timpul celor doua razboaie, ca si cheltuielile de razboi; scrierile lui
Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, care a povestit si el
pe larg despre cucerirea Daciei; poemul lui Caninius, un bun prieten al
lui Pliniu, care a scris in versuri istoria razboaielor cu dacii;
istoria Daciei, cuprinsa in capitolul 22 al istoriei lui Appianus;
biografia lui Traian, scrisa de Plutarh, celebrul istoric grec;
capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus; istoria
domniei lui Traian semnata de Dio Cassius; capitolele din istoria romana
a aceluiasi autor, care tratau despre razboaiele lui Domitian si
expeditiile lui Traian in Dacia. Doar din acestea din urma ne-au ramas
niste rezumate stangace: singurele informatii care au ajuns pana la noi
despre razboaiele cu Traian. In rest, totul s-a pierdut! Absolut tot.
Pana la noi nu a ajuns nici macar un rand!
