O prorocire implinita

Biserica noua. "Minunea"care aduce oamenii inapoi

 

La varsta de zece ani, unui copil din Ardeal, marele Arsenie Boca i-a prezis ca va ajunge calugar si ca va face o manastire. Prezicerea s-a implinit. Monahul David a inaltat o biserica la Sadinca, un sat parasit de langa Sibiu, iar harul lui intoarce oamenii inapoi. Minune dumnezeiasca

Acum vreo 35 de ani, satul sibian Sadinca a disparut. Pur si simplu. Oamenii si-au desfacut casele, le-au pus in carute sau in masini si-au plecat. Era un sat bogat, cu magazine, camin cultural, scoala cu multi copii, biserica, traditii si, mai presus de toate, un pamant grozav de roditor. Iar viile Sadincai, sadite cu migala pe terasele nisipoase ale dealurilor, erau cele mai scumpe si mai nobile din Transilvania.
O taina, disparitia asta... S-a vorbit de Ceausescu, de comasarea satelor indepartate obligate sa-si lase vatra, bisericile si mortii din cimitir, si sa se mute la "centru", in comune. Totusi, nici

un sat nu dispare asa, peste noapte, ca si cand n-ar fi fost. Dar oamenii au plecat, unul dupa altul.

�

Au luat totul. Chiar gardurile si bolovanii din temeliile caselor. Au lasat doar chenarele de piatra ale portilor, paznice la pustiu, cu numele si anii incrustate in ele. Asa arata astazi Sadinca: ca un larg cimitir, intre dealuri enorme, golase, avand in loc de cruci portile de odinioara ale curtilor. Doar patru batrani au mai ramas in sat, din care doi vaduvi. Si trei case neruinate. Intr-un tarziu, cand i-am intalnit, am aflat de la ei care a fost adevaratul motiv al parasirii asezarii. "De fapt, cam de cand cu biserica", au zis. Biserica se stricase iar fostul preot fusese silit de comunisti sa paraseasca satul, in anul 1974. De aceea au plecat sadincenii. Fara magazine, camin, chiar si fara scoala puteau trai. Nu puteau trai insa fara Dumnezeu.

"Calugare, ma arzi!"

Avea 11 ani, il chema Dan Stoica si se afla la manastirea din Sambata de Sus, intre o mie de crestini ingenuncheati in jurul marelui duhovnic Arsenie Boca. Nu mai fusese niciodata intr-o manastire.

Din satul de alta data au mai ramas numai portile

�

Nu stia nimic despre preoti, despre randuielile bisericii. Se uita la calugarul acela inalt, din mijlocul multimii, nu-si putea lua ochii de la el si i se parea ca prezenta lui trece de conturul hainelor, ca imprastie in jur "un fel de lumina". Parintele Arsenie Boca binecuvanta pe cap toti oamenii ingenuncheati. Cand a trecut prin dreptul lui l-a ocolit. Atunci, in acele clipe, copilul a avut o pornire aproape neomeneasca. A simtit ca parca "nu mai putea trai" fara binecuvantarea aceea. A tras spre el mana parintelui Arsenie si si-a asezat-o pe cap. A tinut mana aceea strans, cu amandoua palmele, pe crestetul capului sau aspru, tuns chilug, de copil de la tara. Si azi are in minte secventa asta, moment cu moment. Fiecare intonatie a spuselor parintelui. Marele Arsenie si-a lasat capul pe spate, a inchis ochii si a spus: "Calugare, ma arzi!". Toata multimea a incremenit. Avea inca palma pe capul copilului. "Tu vei fi calugar, te vei numi David si vei sta sus, intr-un varf de munte. Iti vei cauta multa vreme calea prin alte locuri, dar pana la urma vei veni sa ridici o manastire tot aici, in Ardeal, aproape de casa..." Cuvintele acelea i-au ramas baiatului infipte in suflet. Si le-a amintit mai ales mai tarziu, cand toata faptura lui incepuse sa fie cuprinsa de-un dor de pace si de liniste. Nu-i placea lumea, cu vorbele si maruntisurile ei. Era retras, voia sa nu vorbeasca, sa nu auda. Mergea tot timpul la manastire si la 16 ani devenise deja monah. A stat multa vreme in preajma parintelui Arsenie.

Parintele David cel mult iubit

�

I-a fost dintre cei mai apropiati ucenici. A fost partas la multe prorociri acolo, la Sambata de Sus, rostite de marele duhovnic. Oameni carora parintele Arsenie le spunea numele si necazurile, desi-i vedea pentru prima data, intrand pe poarta manastirii. Insusi tatal lui Dan s-a numarat printre acestia, un alcoolic violent, care-si pierduse credinta. Arsenie Boca a spus simplu: "Intr-o luna nu va mai bea". Dupa o luna de zile, tatal Ion a intors paharul pe masa si n-a mai baut nici o picatura de alcool pana astazi.
Dan se nascuse in tinutul Fagarasului, nu departe de Sadinca. De la Sambata a fost trimis la manastirea Caldarusani, la seminarul monahal, ca sa invete carte. Apoi prin alte manastiri. A parasit Ardealul. Si-a cautat linistea prin lume. Dorul lui de liniste. Si mereu i-au rasunat in minte, ca ecourile unui clopot de catedrala, vorbele parintelui Arsenie: "Dar vei veni sa faci o manastire tot aici, aproape de casa...".



Insinguratii

Privesc Sadinca de pe un deal inalt. Podisul Transilvaniei - involburare de coame plesuve si matahaloase, ca niste munti de pe luna. Jos, la capatul drumului, se intrevad cateva petice de pamant si niste ziduri de case, printre crengile unui palc de copaci. Si totusi, acest loc, cu doar patru locuitori, apare si azi pe harta, ca un sat in toata regula. Ca toate celelalte sate sibiene din jur - Slimnic, Mandra, Loamnes, Hagieni, Alamor, Hasag - asezari puternice si bogate, fiecare cu peste o mie de suflete. Parca nici cartografii n-au putut crede ca o asemenea asezare poate disparea asa grabnic... Sunt impreuna cu Maria Greavu, primarita din Loamnes, o femeie napraznica si raspunzatoare de sapte sate, una din cele mai mari comune din Transilvania. Imi arata de-o parte si de alta a ulitelor pustii: "aici era casa mare, dincolo casa, mai la deal inca vreo sapte casi de gospodari...". Are in minte exact satul de odinioara. Ridica peste tot in jur, cu puterea privirii, acoperisuri si ziduri nevazute. De ce au plecat? Primarita stie multe cazuri in care oamenii tocmai isi sfintisera bucurosi casa cea noua, iar dupa doar cateva luni, s-au apucat sa o strice, sa o desfaca pana la temelie si sa porneasca inspre alte locuri. "Era totul bine. 80 de gospodarii, familii trainice, multe dintre ele si cu opt-zece copii. Si chiar cand o fost satul mai instarit, mai bine pus la punct, tocmai atunci or trebuit sa plece", zice. Privim amandoi dealurile goale, acoperite altadata cu vii nobile.

Sipos Gheorghe

�

Ating inscriptiile portilor parasite. Cele mai multe indica anii `74-'76, adica tocmai acei ani tragici ai disparitiei satului. Presimt, totusi, in glasul femeii primar, un sambure de speranta. "Stiti de ce si-au lasat portile asa? Le-au lasat ca un semn, ca sa aiba unde sa se intoarca, intr-un tarziu..."
E sambata, iar in sat nu e nici un om. Nimeni cu care sa poti vorbi. Cele trei case sunt zavorate. Batranii au plecat la Sibiu, la inmormantarea unui fost vecin, pe nume Soaita, care a fost gasit in casa de la oras, dupa 30 de zile de la moarte. Era un om credincios, respectat. Tata a doi copii. Mort asa, fara nici o boala. Sau poate de boala instrainarii. Aproape nici unul dintre sadincenii plecati nu s-a obisnuit cu orasul. Foarte multi au murit asa. Singuri, instrainati. Gasiti in casa, la multa vreme dupa obstescul sfarsit. Vad si biserica din pricina careia au plecat oamenii. Darapanata, pe jumatate prabusita, nimeni nu mai are curajul sa intre in ea, caci intreaga zidire poate cadea in orice clipa. Acoperisul, peretii, totul. In spatele acestei ruine mai este insa o biserica. Zvelta, frumoasa, nou-nouta. Dar despre ea, primarita imi zice c-ar fi mai bine sa vorbesc a doua zi, la Liturghie, cu... "calugarul".

Miracolul

Un calugar? Un preot aici?

�

De ce nu mi-a spus pana acum? Pricep abia acum tonul de speranta din glasul primaritei. Da, in Sadinca se inalta un schit, care va deveni manastire. Se petrece un miracol: desi calugarul a venit nu de mult, a facut biserica anul trecut, in doar patru luni de zile, din temelie pana-n varf, numai cu banii credinciosilor de rand, si fara sa le ceara niciodata nimic. Pentru Maria Greavu, preotul acesta inseamna atat de mult, incat aproape i-e teama sa vorbeasca despre dansul. Sunt lucruri tainice, greu de impartasit. Zice ca ar trebui sa-l cunosc mai intai, sa-l vad slujind. Inca de la primele slujbe, a adunat o multime de credinciosi. Il cauta din toata tara. "Lumea spune despre el ca face minuni. S-au intamplat multe aici, in ultimul timp. Am vazut si eu multe. E-o vatra veche, un cimitir intreg ingropat in dealurile astea, oameni care au fost ucisi de tunurile austro-ungarilor, ca niste martiri. Se spune ca pamantul are asa, un fel de har, la fel ca si preotul. Eu spun doar ce-am vazut cu ochii mei. Era o copila, de 4 ani, paralizata total. Toata lumea stie cazul asta. Parintii erau de aici, dar plecasera de mult in Germania - chiar si doctorii nemti ziceau ca fetita nu mai are nici o vindecare. S-au intors in sat. Au mers de cateva ori la calugar. Eu insami am vazut-o intr-o seara, cand iesea din casuta lui, impreuna cu parintii. Parintele n-o tinea, numai o atingea asa, pe umeri, din spate, iar copila mergea cu pasi inceti si nesiguri, si parintii plangeau. Va spun, este un parinte deosebit. Te vindeca fiindca iti da speranta, bucurie de a trai. Asa cred ca se explica. Numele lui? David! Parintele David."

Implinirea profetiei

La varsta de 19 ani, cand a fost tuns in calugarie, i s-a schimbat numele din Dan in David.

Daca s-a intors Dumnezeu, se intorc si satenii

�

De la Caldarusani s-a dus la Draganescu, a slujit in biserica pictata vreme de 15 ani de parintele Arsenie Boca, in locul unde marele duhovnic fusese exilat de comunisti, cu interdictia de a mai predica si sluji. Apoi la Cozia. Apoi a fost trimis pe piscurile Builei, la manastirea Patrunsa. O manastire langa cer. A stat acolo multi ani, staret peste 37 de calugari zavorati in tacere si alti sihastri, traitori in pustia padurilor dimprejur. Dincolo de munte era Ardealul, dar el nu se gandea la asta. Nu venise inca sorocul ca profetia parintelui Arsenie sa se implineasca. Acolo, la Patrunsa, incepusera sa-l caute tot mai multi oameni, pentru rugaciunile si sfaturile sale duhovnicesti. Faima ii crestea, desi el nu dorea asta. In 1994 a fost chemat cu ascultare la Sibiu, de catre insusi Inalt Prea Sfintitul Antonie Plamadeala. I se dadea rangul de ieromonah, si chilie cu tot confortul, la catedrala mitropolitana. Dar parintele David nu dorea asta. Dorul de liniste il mistuia. Trei ani au trecut pana cand a avut curajul sa-i vorbeasca Inaltului Antonie, sa-i spuna ca el nu mai poate trai asa. Era prea multa zarva in jurul lui, la Sibiu, erau seminaristii, zarva tineretului, problemele administrative, mult prea lumesti... Mitropolitul a zis bine. I-a dat binecuvantare sa se duca undeva, in gazda, dar tot in Sibiu, caci avea mare nevoie de dansul. Parintele David si-a gasit o casuta, langa o biserica mai retrasa, "Biserica dintre brazi", dincolo de podul Cibinului, acolo si-a facut canonul si pravila calugareasca, ca un sihastru in mijlocul orasului. Abia dupa mult timp si-a vazut vecinii. Puiu lu' Soaita a lu' Lenea a lu' Ganta si sotia lui, Valerica Soaita. Cand i-a cunoscut a ramas uimit. Erau niste oameni de-o curatenie sufleteasca cum nu mai intalnise. Credinciosi, linistiti, buni. Nimeriti in orasul acela, parca dintr-o alta lume. Alaturi de ei, a iesit din tacere. Incepea sa-si gaseasca pacea, bucuria de a trai printre semeni. Intr-o zi, vecinii i-au spus: "Parinte, sa vii odata sa vezi cat de frumos e in satul de unde venim noi. Sa vezi cata liniste, cata pace...". A mers. Iar cand a ajuns in Sadinca - chiar din primele clipe - a simtit in pamanturile acelea ceva. O mare suferinta, dar si o mare sfintenie. O putere, ce poate deveni facatoare de minuni. A inteles in acea zi binecuvantata ca asta e "locul de unde nu va mai pleca niciodata". Si ca el "are datoria" sa faca acolo o manastire. A cerut binecuvantarea mitropolitului Antonie Plamadeala si a primit-o. Dar Inaltul Antonie i-a spus asa: "Te duci in satul acela ca un om de rand, ca sa fii sigur, in inima ta, ca este locul pe care il cauti, loc pentru o sfanta manastire. Trebuie sa inveti firea oamenilor, sa vezi daca poti fi unul de-al lor. Traiesti ca un mirean, te porti ca un mirean. Iti iei reverenda si o pui undeva, la loc ascuns, ca sa n-o afle nimeni. Iti faci pravila, canonul, dar haina calugareasca n-o imbraci, pana cand va veni vremea si iti voi zice...". El a facut ascultare. Patru ani de zile incheiati a stat in Sadinca, fara sa stie nimeni ca e preot. Nici primarita Maria nu a stiut. Absolut nimeni, pana in ziua in care primii credinciosi de prin tara i-au aflat "ascunzisul"...
A fost gazduit intr-una din putinele casute neruinate. A crescut doi miei cu lapte, din biberon, a sapat un petec de gradina in fata casei. De acolo s-a hranit. Erau mai multi batrani atunci in sat. L-au pretuit ca vecin, la fel de mult ca pe un preot. Unii au murit, precum tanti Tomuta Anica, nenea Ioan Munteanu, zis Pastina, vechiul cantor si clopotar al bisericii, sau tanti Roala, care se temea la inceput ca parintele o fi vreun hot oplosit pe aici, apoi si-a cerut iertare plangand doar pentru gand. Altii mai traiesc. Sanea Letitia, zisa Tita. Milu, un batran amarat, vaduv de 3 zile. Dar mai ales Maria Cipos, careia parintele ii spune si astazi "Mama Marioara", pentru ca l-a ocrotit si l-a ajutat, ca si cum ar fi fost din sangele ei. Prin intelepciune, ea este astazi un fel de capetenie nevazuta a asezarii. Singura din sat care nu traieste singura, ci cu barbatul ei Gheorghe, pe jumatate paralizat. Cei doi sunt chiar fericiti impreuna. Multumiti de viata lor de pana acum. Sunt primii oameni care s-au intors. Au fost si ei plecati la Sibiu, au avut casa mare, cu gradina si priveliste frumoasa, dar n-au rezistat. S-au intors acasa, "la casuta lor".

Maria Cipos

�

E duminica, e soare. Desi slujba nu a inceput, satul e deja plin de oameni. Masini multe, in fata bisericii. Simti freamat prin curti, indaratul zidurilor paraginite. "Casuta" Marioarei e de fapt adevarata gospodarie, cea mai instarita dintre toate. Porumb mult, lemne de foc, porci, oi, vaca, cal. Trei catelandri o pazesc. Iar zidurile casei sunt roz. Mama Marioara are acum 79 de ani, un chip alb si luminos si-un zambet larg, elegant, cu gropite, ca de femeie tanara. A fost cea dintai care l-a vazut venind in sat pe parintele David. "Parca am simtit asa, nu stiu cum, inca de la inceput, ca ii un om ales. In ziua aia, aveam acasa un nepotel de la baiat, care o venit la mine strigand: "Bunico, eu ma duc sa vedem ca cine-i omu' ala care-o venit!". Zic: "Mai, copile, vezi-ti de treaba, stai potolit!...". Da' el tot s-o dus. O luat o cana cu trei capsuni - doua pentru strainu' ala, una pentru el. Trece un timp si vine, tot bucuros: "Bunico, il cheama Dan! I-am dat capsuni si m-o invatat cum sa spun in engleza si franceza si-o spus ca o sa ma invete sa vorbesc bine engleza si franceza!...". Asa s-o-ntamplat. Un om ales. Ne-o ajutat, o muncit pentru noi toti, o venit de cate ori am avut nevoie. Iar noi nu stiam ca ii preot mare, hirotonit de mana de episcop si staret, ucenicu' lu' parintele Arsenie Boca. Abia dupa patru ani, o venit aici o credincioasa din Sighet. Nu uit ziua aia. Era o femeie rusinoasa, se uita numa' in gios cand vorbea. O zis ca ea-l cauta pe parintele David. Am zis ca nu-i nici un parinte David in sat. Da' atuncea, nu stiu cum... parca am simtit! Si-i zic femeii: "Hai cu mine". Cand o iesit parintele din casa si-o vazut-o!... Oi, oi! Parca o inmarmurit. Imediat dupa aceea o venit la mine acasa sa-mi zica sa-l iert ca nu mi-o spus, ca n-o avut voie, c-asa-i ascultarea la calugari. Da' eu tare m-am bucurat s-aud asa lucru. Mai tarziu, am aflat ca oameni multi l-o cautat din manastire-n manastire, peste tot. Oamenii care veneau la Patrunsa sau in alte locuri pe unde-o fost parintele. L-o cautat multi, din toata tara. Va spun, am avut noroc bun cu parintele asta. Maaare noroc!... Daca nu aparea el, murea satu' nost'. Stiti cine vine acuma la schit? O sa vedeti: jumate din oamenii de la slujba is tot sadincenii aia vechi. Se intorc si plang. Lucreaza pamantu', vor sa-si faca casile la loc. Vin verile si stau aicea, ingramaditi, cate-o familie intreaga, intr-o camera, si merg la slujbe, la parintele, si li-i bine. Si zic ca daca ar fi fost atuncea asa un preot, ei n-ar fi plecat in ruptu' capului, orice-ar fi zis Ceausescu. Da, se reface satu nost'. Se reface Sadinca noastra, saraca... Ii mai cunoscuta acuma decat inainte, cu toti strainii astia care vin. Multi se mira ca ce-i atrage pe oameni aici, de vin gramada din toata tara. Cum o putut face biserica asta asa repede, fara sa ceara la nimeni nici un ban? Va spun eu: ii atrage haru' lui mare. Haru'! Asta ii. Toti care-or venit aici o data or venit dupa aceea mereu."

"Nu bun, sfant ii!"

Avea dreptate primarita: ulitele satului sunt astazi pline de oameni, de voci, de culori. Peste doua sute de oameni sunt in biserica, nici n-au incaput toti. Impietriti, drepti, cu privirile umezite. Parca nici nu respira. Se uita doar intr-un singur loc, ca hipnotizati, spre parintele din fata catapetesmei. Il vad, in sfarsit. Ma apropii. Un preot scund si subtire ca un flacau, cu ochii largi, intunecati, scanteietori. Ai putea usor sa spui ca are 25-30 de ani... Nu neaparat dupa chip, de altminteri foarte intinerit, cat dupa gratia tuturor gesturilor si pasilor, dupa lumina care ii incendiaza privirea in anumite momente, dupa o nestavilita vioiciune a spiritului ce vine dinauntru. Da, parintele David slujeste cu bucurie.

Biserica reinviata

�

Chiar si atunci cand citeste cu glas incetisor din Scriptura, vorbele lui capata o amploare speciala, se decupeaza din mijlocul murmurelor, prind forta, prind miez. Sunt aici multi sadinceni de altadata. Mama Marioara mi-i arata pe rand, cu o simpla impingere a barbiei: "Si asta e... Si asta e...". Oamenii se intorc spre mine si ma privesc zambind, cu ingaduinta, facandu-mi loc sa trec, tot mai departe, spre altar. Nu sunt mustratori cu strainii care dau buzna si nu cunosc toata randuiala slujbei, sunt doar bucurosi pentru ei insisi, ca au venit. Cand le intreb pe cateva batrane daca e bun parintele, isi pun repezit o palma pe inima: "Vai de mine si de mine!... Nu bun, sfant ii!... Daca nu era parintele, de mult se-alegea praful de satul asta".
Dupa slujba, in biserica va fi o cununie. Vorbesc afara cu mirele, Nicolae Lomnesan, barbat spatos, c-o floare alba la buzunarul costumului parca mult prea stramt. Fiu de sadincean, plecat atunci, in anii `70. "Eu is cioban. Am cinci sute de oi. Acuma stau in Rusi, satu' de peste deal. Ciobania nu prea mai merge azi, da' mie nu-mi trebuie nimic de la nimeni. Daca eu mai tin oile astea si ma chinui cu ele, daca n-am plecat la oras sau in Italia sau in alta parte, ii si pentru ca s-o facut schitu' aici. Ii ceva!... Nu stiu cum sa va stiu zice... Toate necazurile, toate problemele trec cand vii la parintele asta. Iesi din biserica alt om. Linistit, bucuros. Pe nevasta mea, Silvia, o s-o fac bacita si-o s-o tin aicea, in casa mea. Si o sa fie bine. De aia am venit sa ne cununam la Sadinca. Sunt multe biserici peste tot. Da' nu stiu... Aici ne simtim, cum se zice, cel mai aproape de Dumnezeu. Si satu' asta o sa se refaca. Sigur! Sigur se reface. Vin oameni tot mai multi, isi fac casi, se reface pamantu'. Va spun eu, sa ma credeti pe cuvant c-asa ii: de cand o venit parintele David, chiar si pamantu' ii mai roditor in Sadinca..." Venisem aici ca sa gasesc un sat parasit, ca multe altele din Romania. Am gasit insa un sat care a murit si renaste.

Parintele Arsenie, azi

Parintele David isi incheie povestea. Cu greu l-am convins sa-mi vorbeasca despre viata sa, mai ales despre acele episoade cu parintele Arsenie Boca. Cand venea vorba de acest invatator al sau, absolut de fiecare data, el isi domolea glasul, pana la soapta, zicand: "Dar despre asta nu-i bine... Nu-i bine sa...". Si lasa propozitia neincheiata.
Casuta parintelui David e plina de flori si icoane. Printre ele, pe un perete, vad si o fotografie a duhovnicului, facuta la batranete. Ucenicul are convingerea ca puterile acestui parinte nu s-au sfarsit odata cu moartea sa. Ca el continua sa faca minuni si dincolo de disparitia trupeasca. De aceea ii ia adesea pe sadinceni si-i duce in excursii, in pelerinaje, "pe urmele" parintelui Arsenie. Saptamana trecuta au fost la Sambata, acum trei saptamani la Prislop.

�

"Acolo, la Prislop, mi-am dat eu seama de forta incredibila a acestui mare preot, chiar si dupa moarte. S-a petrecut intocmai asa: o copila de 4 ani, cu familia, venise la mormantul de la Prislop al parintelui Boca. Nu putea merge pe picioruse. Era paralizata total. Stateau toti ingenuncheati in jurul mormantului, cu fruntile lipite de pamant. Se rugau fierbinte, toti cu ochii inchisi. Si, deodata, ce vad? Vad copilasul cum se ridica dintre ei, in picioare. Satea asa, cumva speriata, nevenindu-i sa creada ca este adevarat. Pe urma a inceput sa sara intr-un picior, de parca vroia sa se dezmorteasca, sa-si tina cumva echilibrul. Pe urma a facut cativa pasi. Atunci si-au ridicat si parintii fruntile din pamant si-au vazut-o... Va spun! Ce bucurie poate fi mai mare? Ce fericire mai mare, decat sa fii vindecat prin puterea inimii si a rugaciunii? Ma uitam la fetita aia si parca ma vedeam pe mine. Tot asa am invatat sa "merg" si eu prin lume, ajutat de parintele Arsenie. Mai intai sontac, intr-un picior, apoi in doua. E acelasi lucru."
Masa din chilia parintelui David e ca un altar. Incarcata de icoane, carti, candele, crucifixuri. Aici s-a rugat in anii cat a fost singur, imbracand uneori in secret rasa calugareasca, peste hainele cele lumesti. Doar atunci cand i se facea dor si inchidea cu cheia usa de la casa si-si inchipuia ca se roaga intr-o biserica adevarata. Si-a taiat parul, si-a taiat barba. A invatat sa traiasca simplu, ca om de-al locului si a fost, intr-adevar, "unul dintre ei".
Si mereu ii cerea lui Dumnezeu sa-i dea un semn, sa-i spuna in vreun fel, cumva, daca asta este cu adevarat "locul lui". Pe data de 14 septembrie 2006, chiar atunci cand episcopul rostea rugaciunea de sfintire a temeliei bisericii, chiar in clipa aceea, deasupra Sadincai a aparut o cruce. Oamenii si-au ridicat privirile. Au vazut-o, unii au si fotografiat-o. Nu s-a destramat pana la sfarsitul slujbei. O vad si eu acum, in poze. Se intampla chiar in ziua marii sarbatori a Inaltarii Sfintei Cruci. Si deasupra Sadincai era o cruce, dar o cruce de nori, mare, alba, cu doua brate drepte si subtiri, intinzandu-se pe cerul albastru.

Doar dupa multe insistente, parintele David a fost de acord sa facem acest apel catre cititori. "Nu ne-am vaitat si n-o sa ne vaitam niciodata. Daca pui suflet in ce faci, primesti tot cu suflet. Asta e lege. Vrem sa ne ajute numai cei care o fac din tot sufletul." Asa zicea el, mereu. Biserica din Sadinca este acum nepictata, iar schitul are inca mare nevoie de bani. Cei care vor "din tot sufletul" sa-i ajute pe sadinceni ca sa-si implineasca acest vis pot folosi urmatorul cont bancar: Schitul "Inaltarea Sfintei Cruci" Sadinca, RO 13CECESBO 136RONO6 19283, deschis la CEC Sibiu. Tel. parintele David: 0269/537922.

 

• Bogdan Lupescu

 

Pe urmele unui sfant: VASILE CARPATINUL

 

Un copil vine din Rusia

E sigur ca a mers pe jos. Aproape o mie de kilometri. Un copilandru de calugar, venind dinspre rasarit, firav, inalt, subtiratic, c-o bocceluta in spate si crucea in mana, iesind pe portile unei manastiri rusesti si pornind prin pustiu, ca sa schimbe lumea. Trecea peste tundrele Niprului, prin tinuturile urgisite ale unei Ucraine din anii 1700, in care credinta ortodoxa era prigonita pana la interzicerea vietii pustnicesti, tot mai departe, peste platourile lungi ale Moldovei mangaiate de-un soare pal si ametitor, cu rasa zdrentuita si picioarele arse de rani, uitandu-se mereu in zari, adulmecand orizontul, cautand cu infrigurare primele siluete

ale muntilor. Muntii! Atata avea in gand. De cata vreme nu ii mai vazuse?... Un cuib de munti indumnezeiti, din Moldovlahia, despre care aflase de la vestiti parinti kieveni ("unul din colturile cele mai infloritoare ale lumii ortodoxe, c-o viata monahala mult mai profunda si intensa decat in Rusia sau Grecia", dupa cum scriau acestia, in epoca), acolo unde Carpatii se rasucesc fabulos spre apus, o "curbura" mistica, cu puteri teribile, loc in care schimnicia si isihasmul se pastrau vii si neintrerupt inca din veacul al treilea al primilor crestini. Inaintea acestor munti s-a oprit fratiorul Vasilie Bezrucovai, in anul 1708, pe cand avea varsta de numai 16 ani. Flacaul monah ce urma sa fie numit peste timp Sfantul Vasile de la Poiana Marului.

Icoana mutilata

Statea aici si privea muntii, dupa lunga pribegie. Si tot aici stau si eu, la cativa kilometri de orasul Focsani, privind spre siluetele acelea fantastice, albastrii, ale coamelor Vrancei si Buzaului, gandindu-ma la ce a vazut el, candva. Intra printre culmile lor ca-ntr-un templu. Muntii romanesti, in care avea sa se zavorasca pentru tot restul vietii. Vasile Carpatinul e cunoscut azi in intreaga ortodoxie mondiala. Rugatorul Carpatilor, i s-a mai zis. Unii cercetatori sustin ca, desi nascut in tinutul slav al Poltavei, provenea dintr-o familie de origine romana, pribegi moldoveni de-ai lui Cantemir, cu nostalgie de pamanturile moldave si ca de aceea a venit aici. Nici nu mai conteaza. A ramas al Vrancei noastre pentru totdeauna, ingropat intre muntii valahi si "continuat in duh" de mii de mari duhovnici si sfinti, care i-au urmat modelul si scoala monahala de isihasm si "rugaciune neintrerupta a inimii". Astazi, prin faptele sale, e socotit a fi unul din cei mai insemnati sfinti romani din toate veacurile.

Dalhauti. "Pasim peste pasi de sfant..."

Manastiri care nu mai sunt. Traisteni, Poiana Schiopului... Gasesc cu greu chiar si satele care le poarta azi numele, la poalele muntilor dinspre Ramnicu Sarat. Oamenii, nici macar batranii mai credinciosi de pe langa bisericile vechi, nu stiu mare lucru despre acest Sfant, ce-a zabovit la inceputuri prin manastirile lor, care azi oricum nu exista.

Poate mai sus, la Poiana Marului, daca sfantul se numeste asa... Dar e departe, spre culmile Bisocii, o manastire de dincolo de raul Ramnic pe care trebuie sa-l treci cu masina prin apa, caci nu e nici un pod, si apoi sa urci mult pe-un drum de pamant. E departe, dar sigur voi ajunge.
Deocamdata, Dalhauti. O manastire mare, ascunsa in paduri seculare, la radacina muntilor Vrancei. Ctitorita tocmai in... 1464! E nedrept ca se stie azi asa putin despre ea, mai ales ca e atat de frumoasa. Aici a stat Sfantul mai intai, vreme de douazeci de ani, pe pamant romanesc, devenind preot si apoi staret, in fruntea a sute de monahi imbunatatiti, inalti rugatori, care au impanzit cu chiliile lor toate sihastriile din jur. Padurea e intr-adevar uluitoare.

Biserica crapata de cutremure

Rezervatie, neatinsa inca de om. Tisa uriasa. Cedri uitati de timp. Stejari batrani de sute de ani. O imensitate verde, deasa, de nepatruns. Toata aceasta padure "l-a vazut" candva. Iar el, Sfantul, a privit-o, la randu-i. Noianul de copaci se opreste rotund imprejurul manastirii, atingandu-i chiar ultimele ziduri albe, ca un imens perete vegetal, dincolo de care ne pandeste, frematand, o simfonie de mistere si soapte. "Padurea asta, da... Va dati seama, cam tot asa era si atunci. Ce loc mai potrivit putea fi pentru o manastire decat poiana asta binecuvantata?", imi zice maica Rafaela, calauza noastra prin paradisul de la Dalhauti, inca uimita de aceasta splendoare, chiar si dupa noua ani in care nu a parasit manastirea. "Noi am primit bucuria de a trai aici si trebuie sa avem grija de ea. Raspunderea noastra e mult mai mare decat a altor oameni. Pasim, zi de zi, peste pasi de sfant. Este un har al locului, un duh de rugaciune inca viu. Si la sfarsit o sa ni se ceara: "Ce-ai facut cu fericirea asta? Ce-ai facut cu ceea ce ti s-a dat?..."".

Biserica in care a slujit Sfantul e neatinsa

�

Biserica veche din piatra, zisa "Dintre morminte", este intocmai aceea in care a slujit Sfantul Vasile, acum trei veacuri. Catapeteasma aurita atinsa de degetele sale... Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, inaintea careia s-a inchinat de atatea ori... O icoana celebra in intreaga lume crestina, din care a tasnit sange, atunci cand, la Constantinopol, niste turci au lovit cu sabia chipurile Maicii si Pruncului, si care apoi "a venit singura" inapoi, acasa, plutind miraculos si luminata de ingeri, pe apele Marii Negre, chiar pana la picioarele monahului roman caruia turcii ii luasera si-i pangarisera icoana la Constantinopol. Maica Rafaela atinge prelung taieturile de sabie de pe fetele Fecioarei si Pruncului.

Dalhauti - primul loc sfant romanesc in care a trait Vasile

"Uitati-va, e inca proaspata. E trup...". Imi zice ca acolo a fost carne vie, ca marginile loviturilor adanci s-au vindecat ca orice rana omeneasca. Chipurile cicatrizate ale unei Mame cu Copilul Ei...Te infiori cand le vezi. E dureros, tragic chiar. Mai ales Copilul, lovit pe toata fata, cu o asemenea cruzime... Insa tristetea asta a acestei picturi vii a vindecat mii de oameni. Rafaela, tanara monahie de 36 de ani, a cunoscut bolnavi de cancer, paralizati, oameni neputinciosi de-a avea prunci, toti "chemati" aici de icoana. Pur si simplu, nu mai puteau trai fara a vedea aceste chipuri. Veneau iarasi si iarasi, de la mari distante, cuprinsi de o divina dependenta. Si s-au tamaduit.

Minune in iarba: biserica de la Poiana Marului (Buzau)

Unii specialisti in arta zic c-a fost pictata chiar de Apostolul Luca sau de unul dintre ucenicii sai directi. Oricum, atunci cand a venit Sfantul Vasile, icoana era de mult in muntii Vrancei. Sfantul stia unde vine. Simtea chemarea, se zice. Aceeasi pe care a simtit-o si celebrul sau ucenic de la Dalhauti, Paisie Velicikovski, sosit tot din zona Poltavei, cel ce avea sa devina unul din cei mai mari sfinti ai crestinatatii. Aceeasi pe care au simtit-o si multimile de alti schimnici slavi, porniti intr-o adevarata "emigratie monastica ruso-ucraineana, spre locurile sfinte romanesti", marturisind cu totii ca monahismul romanesc era cu mult mai infloritor decat cel rus si, in acea vreme, mai puternic decat in intreaga ortodoxie.
Un sfant a fost chemat de o icoana. Asa cred azi mai toti batranii localnici dimprejurul Dalhautiului. Ca icoana l-a adus pe Vasile din Rusia. Mainile lui au atins-o. Lacrimile din ochii lui au atins-o.



Paisie. Intalnire intre doi sfinti

Maicile de la Dalhauti sustin ca puterea icoanei si a Sfantului inca ocroteste si azi manastirea. Real, demonstrabil chiar si stiintific.

Catapeteasma bisericii vechi de la Poiana Marului

Cercetarile asupra terenului spun ca acesta aluneca atat de puternic, incat cladirile n-ar fi trebuit sa mai stea de mult in picioare. In plus, cutremurele sunt aici "la ordinea zilei", dupa cum imi spune maica Rafaela, care nici macar nu mai tresare atunci cand chilia ei e adesea zgaltaita de miscarile pamantului. O a treia biserica, mai noua, ridicata pe la 1850, are zidurile crapate pana la radacina de aceste dese si violente cutremure. N-a rezistat, fiindca a fost "mai slaba in duh". Din cea straveche, in care-a slujit Sfantul Vasile, nu s-a miscat nicicand vreo caramida.
Iesim, si Maica Rafaela priveste iar padurile. Imi zice ca, pe mari departari, in codrii astia, inca se mai gasesc ramasite din chiliile vechilor pustnici. Cei apropiati ai lui Vasile au fost patruzeci. Preoti. Unul si unul. Adevarata oaste calugareasca de elita. Dar imprejurul asezamantului traiau si altii, sute de schimnici atrasi de harul marelui duhovnic. Si azi, maicile gasesc adesea caramizi, barne seculare, obiecte de cult stravechi, chiar oseminte. Ies din pamant, an dupa an. In spatele bisericii crapate, e o pajiste inflorita in forma de amfiteatru.

Aici, deasupra acestei "aule naturale", cam pe unde e banca pe care sed eu alaturi de maica Rafaela, statea candva Sfantul Vasile si le vorbea multimilor de ucenici. Apoi, tot aici, alti si alti egumeni straluciti care i-au urmat. O scoala de monahism a dainuit fara intrerupere pana nu de mult, inainte de comunism, cand un ieromonah numit Nazarie Sapunaru inca mai tinea un seminar teologic pe amfiteatrul inverzit, predicand si povatuind in duhul Sfantului Vasile. De peste saptesprezece secole, aici, calugaria nu s-a oprit niciodata.
Si tot la Dalhauti l-a cunoscut staretul Vasile si pe tanarul sau ucenic, Paisie Velicikovski, venit tot din Poltava, zeci de ani mai tarziu. O intalnire epocala, intre doi mari sfinti, care in manastire este evocata si azi de parca s-ar fi petrecut ieri. Din relatarile inaintasilor, maica Rafaela aproape si-l poate inchipui: un tanar timid, firav, cu sanatatea slaba, care muncea la bucatarie, dar nu se prea pricepea, caci "avea mintea in alta parte", plangand ca un copil de fiecare data cand ardea painea in cuptor, desi staretul nu il certa niciodata.

Gata sa-si ia zborul

Aceasta ucenicie a lui Paisie in muntii Vrancei avea sa fie hotaratoare pentru destinul viitorului sfant valah. Si nu e de mirare ca, dupa patru ani de la plecarea lui in Athos, staretul Vasile a venit el insusi pe pamant grecesc, special ca sa isi vada invatacelul, de care ii era atat de dor, tunzandu-l in monahism si imbracandu-l in "schima mica", in primavara anului 1750. Ilustrul staret n-a mai ramas nici el multa vreme la Dalhauti. Agitatia devenise prea mare, erau deja calugari multi si buni. I-a luat pe cei mai vrednici, doisprezece, asemeni unor apostoli, si a plecat cu ei inspre munte. Tot mai departe, spre munte... Se intampla in anul 1730, si-n iarna aceea au dormit cu totii in bordeie, sub pamant, prin paduri. Noua manastire avea sa se numeasca Poiana Marului. La inceput au fost treisprezece impreuna cu Sfantul.

Poiana Marului. Al doilea Athos

Ctitorie certa a Sfantului Vasile, anul 1730... E seara deja si raul e prea umflat, nu se poate trece. Ramnicul, apa ce aproape inconjoara muntele manastirii, ca un hotar spre lumi inalte, lasandu-te sa razbati doar atunci cand iti e harazit.

O catedrala din lemn

A doua zi suntem iarasi in Jitia, la magazinul satesc de pe mal, cautand un tigan carutas care ne promisese c-o sa ne treaca prin vad. Valurile ajung pana la burta bietilor caluti, care se opintesc din toate puterile, abia sprijinindu-se pe pietrele alunecoase. Iar apoi se avanta pe drumeagul acela desfundat, zgaltaindu-ne si zgranganind caruta asurzitor, un drum hotarat si abrupt, ce se infige parca direct in cer.
E de necrezut ce distante parcurgeau atunci, pe jos, calugarii lui Vasile. Manastirile Dalhauti si Poiana Marului erau considerate aproape ca una singura, o singura obste, sub un singur staret, iar Sfantul facea de sute si sute de ori drumul asta, pe care azi iti ia ore sa-l strabati anevoios, cu masina. Tot el pleca adesea si spre celelalte manastiri ale sale din munti, toate intemeiate si ridicate de el, ca sa le verifice randuielile aspre si sa-si instruiasca monahii. O frematare de calugari era aici, in veacul al XVIII-lea, in jurul renumitei Poiana Marului. Cel putin unsprezece manastiri a condus si supravegheat spiritual egumenul Vasile, in muntii Vrancei si ai Buzaului. Doar el - singur! -, fapt rar intalnit, in intreaga traditie isihasta: Dalhauti, Ciolanu, Ratesti, Rogoz, Bontasti, Traisteni, Gavanu, Fundatura, Carnu, Valea Neagra, azi manastiri renumite, toate au fost "opera" lui, umplute doar cu ucenici formati de el, romani si rusi, unite intr-o vatra de sihastrie celebra oriunde in lume, in acea vreme, sub numele de "al doilea Athos".

Adevarata fortareata uriasa din lemn este manastirea Poiana Marului. Lemn! Lemn mult, lemn innegrit, inchegat in niste constructii fabuloase, nepamantene. Biserica este cea mai mare si mai sofisticata plasmuire din lemn din cate am vazut. O complicata alcatuire ruseasca, de barne prelungi, c-o bogatie de imense turle deasupra, asemeni unei fantasmagorice nave spatiale de scandura, coborate in mijlocul unei pajisti cu flori galbene. Manastirea e azi cam pustie. Asa e de luni de zile. Doar un calugar tanar si patru maici stau aici, insa credinciosii nu prea mai vin. Asta, de cand Episcopia Buzaului si Vrancei l-a exilat din manastire pe un parinte, numit Macarie Besliu, cel care a refacut manastirea dupa comunisti si care era iubit enorm de mii de oameni. Au fost conflicte multe, violente, s-a vorbit chiar de un blestem, de-o incalcare a "Testamentului" scris al Sfantului Vasile din anul 1764, care ameninta cu anatema peste veacuri pe oricine va incerca sa strice randuielile athonite ale manastirii sale, aducand aici calugarite, in locul monahilor. Asa s-a intamplat, acum nici un an. Macarie a fost trimis abuziv la un schit indepartat, Muntioru, iar in locul sau au fost aduse sarmanele astea patru maici si tanarul preot Dionisie de la Ciolanu, monahi care nu au nici o vina. Parintele ma intampina tacut, cu ochii in pamant, abia intr-un tarziu ma intreaba daca-s venit tot "in legatura cu scandalul", resemnat, pregatit sa-mi spuna si mie, ca atatora altii, ca el n-are ce face, c-a fost trimis cu ascultare de Inaltul, iar un calugar trebuie sa asculte... Si chiar se mira cand aude ca nu pentru asta am venit. Desigur, imi va arata manastirea, imi va zice atata cat stie si el despre Sfant, caci e venit de putin timp si trebuie sa-l inteleg... El, unul, poate chiar ca ar fi dorit sa plece, data fiind aceasta stare conflictuala, in care i-e greu sa traiasca unui calugar. Da, poate ar fi plecat. Daca acum un an, cand a venit prima oara aici, n-ar fi vazut o icoana a Sfantului Vasile.

Sfantul Paisie Velicikovski

�

"Icoana aceea mi-a schimbat viata. Un sfant cu palmele pe piept, in pozitia de "rugaciunea inimii". Nu stiu ce a fost atunci. Simpla vedere a icoanei?... Faptul ca acea icoana se afla intr-un loc atat de binecuvantat?... Nu stiu. Dar din august, cand am vazut-o, si pana in noiembrie, cand am venit aici, tot icoana aia o vedeam in minte, pe oriunde mergeam. Mereu, mereu. Ma obseda, ma chema, am inceput sa citesc despre Sfantul acesta, veneam aici si intrebam despre el, daca se stie mai mult, ce carti a scris, daca are moaste... Eu am fost hirotonit pe 15 noiembrie, de ziua Sfantului Paisie, ucenicul lui Vasile de la Poiana Marului. Si tot de 15 noiembrie, dupa un an, am fost chemat aici."
Vad si eu icoana aceea, in dreapta altarului. Parintele Dionisie accepta sa fie fotografiat langa ea. Vasile e, intr-adevar, in putina iconografie, unul din cei mai "spiritualizati" sfinti romani din cati am vazut. Subtire, doar piele si os. Destul de inalt, probabil. Privirea coborata peste pometii proeminenti, privindu-te c-o blandete inlacrimata si-o mila ce vine parca dintr-o mila de sine insusi. A murit in anul 1767, in manastirea asta, dar din smerenie, n-a vrut sa i se stie locul de ingropaciune, trecand aceasta dorinta chiar in testamentul sau. Si totusi, dintr-o anumita cruce straveche infipta in iarba inapoia altarului, calugarii au vazut iesind, in unele nopti, o lumina nefireasca...

Academia din iarba

A devenit deja un "tabiet" al locului: in unele seri de vara, parintele Dionisie sta cu maicile sale pe iarba si privesc impreuna cum razele sidefii ale lunii scalda halucinanta constructie intunecata a bisericii.

Tanarul Dionisie, langa icoana care i-a schimbat viata

Ireala, tenebroasa, parca de pe alta lume... Se uita cu totii si-si inchipuie ce-a fost demult. E-atata istorie si sfintenie in locul asta, incat tanarul preot se infioara povestind. Abia zabovind un timp aici si-a dat seama. Imi arata intr-o carte recenta, a unui teolog italian, Dario Raccanello, elogiile aduse de carturari si traitori crestini acestei manastiri, staretului Vasile, spiritualitatii romanesti din veacul al XVIII-lea. Sunt sute de pagini de admiratie, doar despre Vrancea, Buzau si Poiana Marului. "Aici exista o straveche traditie isihasta care isi afunda radacinile in insesi radacinile crestinismului si care e inca vie si in zilele noastre"... "Un puternic curent filocalic romanesc de rugaciune care a iradiat in intreaga lume ortodoxa"... "Sfantul Vasile, cel mai profund cunoscator al literaturii ascetice si mistice bizantine pana in vremea sa"... "Nici un alt schit romanesc nu a exercitat in campul culturii spirituale o influenta asemanatoare celei de la Poiana Marului"... Si altele si altele. Strainii au scris. Noi, injust de putin. Italianul insusi e revoltat uneori, citand ca "pana astazi, in literatura teologica romaneasca, figura lui Vasile nu a facut obiectul nici unui studiu (...), iar in manualele de Istoria Bisericii Ortodoxe Romane numele "staretului" nostru de la Poiana Marului e amintit doar in treacat...".

Vasile si Paisie

�

Toti strainii ne elogiaza istoria, "certandu-ne" ca astazi nu izbutim a ne pretui indeajuns comorile. Vorbesc despre aceasta manastire ca de "un mare centru cultural european", "un fenomen unic", afirmand ca "rar s-a intalnit un schit ca acela de la Poiana Marului, care in doar o suta de ani de viata sa fi lasat urme atat de profunde in literatura religioasa". Aici, in pustietatea muntilor vranceni, se afla in vremea lui Vasile o prestigioasa biblioteca si un "scriptorium", din care au iesit o multime de copii si manuscrise nepretuite, executate de scribi copisti faimosi, ce lucrau zi si noapte, dupa o adevarata gramatica a transcrierii expresiilor straine. Calugari carturari, instruiti la nivel european, oameni de spirit senzationali traiau in codrii astia, candva. Iar deasupra tuturor a vegheat neintrerupt, vreme de 37 de ani, acelasi si acelasi Vasile Carpatinul...
Tanarul Dionisie sta aici, pe iarba, si priveste biserica innegrita. Si langa el ii simte adesea pe calugarii de odinioara, adunati imprejurul duhovnicului lor, care "avea obiceiul sa se aseze pe iarba verde de langa biserica, sub pomii care se aflau in jurul lacasului, si atunci fratii veneau sa sada alaturi de staret, care incepea sa le vorbeasca si sa le raspunda la intrebari...". Ucenicul Paisie Velicikovski aminteste ca la aceste reuniuni - numite "convorbiri de suflet folositoare" - participau sute de monahi, sezand pe iarba si "indestulandu-se cu miere duhovniceasca, care picura pe buzele povatuitorului Vasile"... O adevarata Academie teologica in aer liber era la Poiana Marului, c-un duh de rugaciune extraordinar de puternic, in aceasta obste numita "minunata", de cronicile bisericesti ale vremii, in care monahii traiau in desavarsita armonie si ascultare, iubind tacerea, smerenia si saracia celor materiale, urmand cu sfintenie regulile staretului lor: fara carne, fara nici un pahar de vin. In post, cu exceptia sambetei si duminicii, fara branza si lapte. Citirea zilnica a Sfintei Scripturi. Dar mai ales practicarea neincetata a rugaciunii inimii, rostirea ei continua in minte, prin anumite "tehnici" care au creat "un adevarat curent de innoire al monahismului isihast din intreaga lume". Vasile era socotit "cel mai faimos isihast din Romania... Primul dascal din Rasaritul ortodox al rugaciunii mintii in timpurile moderne, din moment ce, din punct de vedere cronologic, Paisie Velicikovski si Nicodim Aghioritul s-au distins dupa el", asa cum precizeaza un vestit cronicar grec, Paisios Tachiaos. Prin asta e celebru si azi in istorie Vasile de la Poiana Marului: prin "stiinta" de a rosti cinci vorbe. Doamne. Iisuse. Hristoase. Miluieste-ma. Pe mine. La el, numai cinci. Fara "Fiul lui Dumnezeu". Fara "pacatosul". Doar atat. Iar dupa aceea e doar Raiul...

Macarie de la Muntioru. Harul merge inainte

Aveam sa-l cunosc si eu pe acel Macarie Besliu, cel numit de multi credinciosi "un al doilea Vasile de la Poiana Marului", la schitul sau din varful muntelui in care a fost exilat, Muntioru, urcand tot cu o caruta trasa de cai, insa pe-un drum mult mai anevoios si acoperit de noroaie adanci, pana la genunchi, printr-o ploaie torentiala, urcus de aproape doua ore in care de vreo doua ori am crezut c-as putea sa imi pierd viata.

Parintele Macarie

Macarie, duhovnicul taran, hatru, cu plete albe si fruntea plesuva, caruia insusi parintele Cleopa i-a sarutat mana, zicandu-i ca "e bucuros sa vada pe cel pe care Cuviosul Vasile l-a ales staret la manastirea lui". Cel care a pus la cale, intr-un timp miraculos de scurt, canonizarea Sfantului, din anul 2003, la care au slujit 15 arhierei si 150 de preoti. Calugarul care a vazut cu martori, la Poiana Marului, dupa o miezonoptica de vara, "la doispe jumate-unu noaptea, o lumina iesind din crucea de langa biserica, nici de foc, dar nici sa zici ca-i de aur, ci o lumina blanda care iradia cam la trei-patru metri, asa, imprejurul crucii...". E crucea din iarba dindaratul altarului, sub care multi oameni cred ca ar fi moastele Sfantului vrancean. Dar tanarul Dionisie nu poate sti. Nici inaintasul sau, Macarie, nu poate spune asta. Oricum, nu s-ar putea sapa acolo, caci sfantul insusi nu a dorit-o, in testamentul sau, deci deshumarea n-ar avea nici un temei.

Manastirea Muntioru, la care a fost exilat parintele Macarie

�

Si totusi, tanarul Dionisie il simte pe Sfant mereu langa el. Cum? N-ar putea spune. Printr-un anumit "duh" ce pluteste peste gradina asta plina de meri, din soiuri ce nu mai traiesc nicaieri in tara, la atat de mari inaltimi... Prin icoana aceea aurita din dreapta catapetesmei, destul de noua altminteri, dar care i-a schimbat, candva, destinul... Prin cele cinci cuvinte pe care le rosteste mereu, in creierul sau, caznindu-se sa nu le piarda, sa nu le strice cadenta respiratiei, chiar si atunci cand vorbeste cu mine, cu maicile sale, tinere si speriate de o misiune asa de mare, cand munceste la gradina sau cand paseste printre flori, asteptand duminicile, la biserica, oameni care incep sa vina iarasi, din ce in ce mai multi, inapoi, in locul acesta binecuvantat, pe care n-au cum sa-l uite. Mereu, aceleasi cinci cuvinte. Rasunand in gand, ca un clopot indepartat: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine."
Cinci vorbe. Atat. Dupa aceea, e doar Raiul.

Fotografii de DAN TRASNAI

 

• Bogdan Lupescu

PRELUARE FORMULA AS

 

Acatistul Maicii Domnului la icoana "Caută la smerenia" (16 septembrie)

Acatistul Maicii Domnului la icoana "Caută la smerenia"
 (16 septembrie)
 Vindecatoarea şi izbăvitoarea de bolile trupeşti nevindecate de doctori.

 

Acatist - Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege "Rugăciune citită în picioare", deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Troparul, glasul 4:

Zid nebiruit - chipul tau si izvor de minuni, precum demult prin el ocrotirea ta orasului Pskov i-ai daruit asa si acum cu milostivire izbaveste-ne pre noi din toate nevoile si scarbele si mantuieste sufletele noastre ca o mult iubitoare Maica.

Condacul, glasul 3:

Preacurata Fecioara, de la cei ce cinstesc oglindirea Chipului tau daruri de multumire primind, celor vii si celor raposati le ajuti, orasul si tara noastra le aperi si inaintea Fiului Tau rugaciuni aduci si ne mantuiesti pre noi toti.

Marimuri:

Marimu-te pre tine Preasfanta Fecioara Prunca de Dumnezeu aleasa si cinstim a sfintei tale icoane minunata oglindire.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Aparatoarei Doamne, Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei, care prin preaslavita aratare a Sfintei sale icoane, pre oamenii orasului Kiev minunat i-a cercetat, cantare de multumire sa-i inaltam. Tu insa, Preabuna Aparatoare a neamului crestinesc, izbaveste-ne din toate nevoile si de toti vrajmasii vazuti si nevazuti ne acopera, pe cei ce Te cheama cu credinta: Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, Care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Icosul 1:

Imparateasa a ingerilor si Stapana a tuturor fapturilor, Preasfanta de Dumnezeu Fecioara, prin milostiva aratare a Chipului tau Sfant, in vremurile de demult ai mantuit orasul Pskov, iar acum orasul Kiev l-ai luminat cu har si multime de minuni ai izvorat celor credinciosi. Pentru aceasta cu osardie si cu dragoste cazand in fata Preacuratului tau Chip, rugaciuni de umilinta aducem milosardei tale aparari si cu frica graim:

Bucura-te, Primitoarea celor orfani si Ajutatoarea celor straini;
Bucura-te, Bucuria celor scarbiti si Acoperitoarea celor necajiti;
Bucura-te ca vezi nevoia noastra, vezi necazul nostru;
Bucura-te ca ne ajuti noua ca unor neputinciosi, ne hranesti ca pre niste straini;
Bucura-te ca nu avem alt ajutor afara de tine, nici alta Folositoare degraba;
Bucura-te ca nu avem alta Mangaietoare Buna, ci numai pre tine, o, Maica lui Dumnezeu;
Bucura-te ca ne acoperi si ne aperi in vecii vecilor;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, Care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 2:

Vazand mila ta nemarginita, Preacurata Stapana, nenumaratele minuni de tine aratate si dintotdeauna revarsate de la sfintele tale icoane, cu ele precum cu niste stele de Dumnezeu luminate toata lumea crestina ai impodobit-o, te marim pe tine, ceea ce ai preamarit neamul nostru cu bunavointa ta, si cu dragoste, cazand la Sfantul si de Minuni Facatorul tau Chip cantam Fiului Tau, lui Hristos Dumnezeu: ALILUIA.

Icosul 2:

Vazand credinciosii din orasul Kiev ca Chipul Sfant al Maicii lui Dumnezeu s-a oglindit pe sticla chivotului, s-au mirat foarte si cu adanca evlavie, privind cu ochii trupesti la icoana datatoare de tamaduiri, cu osardie au strigat Celei mai Cinstite decat Heruvimii si mai slavite fara de asemanare decat Serafimii:

Bucura-te ca Cinstitul tau Chip preaminunat fara amestecul mainilor omenesti pe sticla chivotului s-a oglindit;
Bucura-te ca pe toti credinciosii foarte i-ai bucurat si i-ai induiosat cu aceasta aratare;
Bucura-te, Preacurata, care cautand la smerenie, auzi glasul nostru si cureti toate faradelegile noastre;
Bucura-te, Fecioara care prin Nasterea ta purtatoare de Viata, pe sarpe L-ai omorat;
Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu, care prin rugaciunile tale ne ajuti sa dobandim viata neimbatranitoare;
Bucura-te, Nascatoarea Cuvantului Tatalui, care stingi focul patimilor noastre cu roua rugaciunilor tale;
Bucura-te, Mangaietoare Buna, Ceea ce cu rugaciunile tale de Maica furtunile inimilor noastre le domolesti;
Bucura-te, Cea care indrepti rugaciunile robilor tai si le daruiesti dezlegarea multor pacate;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 3:

Puterea Celui de Sus te-a facut pe tine, Cea plina de har, izvor nesecat de mangaieri pentru cei dintru nevoi. Fiindca multe scarbe rabdand, poti si celor ce se ispitesc sa le ajuti. Iar oamenilor nostri, care rau se chinuiesc de necredinta si ratacire, ai binevoit cu mila sa le arati aceasta comoara plina de har - Chipul tau Facator de Minuni - in Biserica Sfintei intrari a Maicii Domnului ca semn al milei tale catre pamantul nostru, pentru apararea de dusmanii vazuti si nevazuti ca, fiind intariti de ajutorul dumnezeiesc, lui Hristos Dumnezeu Sa-i cantam: ALILUIA.

Icosul 3:

Asa precum de demult tarul a poruncit fratilor sa se aseze cu traiul langa icoana Maicii Domnului de Tihvinsk si tie Celei Preacurate mariri sa-ti cante si pentru toata lumea sa se roage, asa si acum mitropolitul Vladimir a poruncit sa se faca manastire si fratilor adunati sub Chipul tau Facator de Minuni, aratat de curand, rugaciuni sa inalte pentru toti oamenii si sa-Ti cante:

Bucura-te ca prin Aratarea ta tot pamantul Kievului ai sfintit;
Bucura-te, Eliberatoarea celor stramtorati;
Bucura-te, a celor nepedepsiti Pedepsitoare milostiva;
Bucura-te, Preainteleapta Povatuitoare a celor neintelepti;
Bucura-te, pentru cei ce obijduiesc Inspaimantatoare groaznica;
Bucura-te, celor obijduiti Preabuna Aparatoare;
Bucura-te, Gonitoarea duhului mahnirii si a fricii;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, Care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 4:

Ca o stea stralucitoare, ca un nou semn al milei sale a aratat Preacurata Fecioara, credinciosilor din de Dumnezeu pazitul oras Kiev, cinstita icoana sa "Cauta la Smerenia" pentru intarirea dreptmaritoarei credinte in vremuri de grele incercari, neorandueli si rele desfranari, pornite de dusmanii credintei si ai Patriei noastre. Noi insa, vazand in aceasta aratare semnul unei mari purtari de grija a lui Dumnezeu pentru aceste meleaguri, cu frica si cu cutremur graim catre tine, Imparateasa Cerului si a Pamantului: Tu esti scut nebiruit si zid nesurpat pentru toti cei ce te lauda si canta lui Dumnezeu: ALILUIA.

Icosul 4:

Auzind despre minunata Aratare a Sfintei tale icoane in orasul Kiev, Preabinecuvantata Imparateasa a cerului si a pamantului, multime de oameni a venit la Biserica ta pentru a vedea si a se mira de aceasta minune, pentru a se inchina cu bucurie si cu evlavie icoanei tale Facatoare de Minuni, chemandu-te cu laude:

Bucura-te ca ai aflat har la Dumnezeu si esti mai preamarita decat toti Ingerii si Sfintii;
Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, Nascatoarea lui Hristos, Cel puternic in razboaie, care ne izbavesti pre noi de mahnire si de navalirile rele ale dusmanilor;
Bucura-te, ca ai nascut negrait pe de Viata Datatorul Hristos si ne invii pre noi cei morti cu sufletul;
Bucura-te, Stapana, Sfintitoarea inimilor noastre pangarite, Ceea ce ai nascut Cuvantul cel Prea Sfant;
Bucura-te, Milostiva,care ne intinzi noua o mana de ajutor, ca mantuiti fiind, neincetat sa te fericim;
Bucura-te, Fecioara de Dumnezeu bucurata, care cu stropirea milei tale stingi carbunii patimilor noastre;
Bucura-te, Ceea ce aprinzi luminatorul cel stins al inimilor noastre;
Bucura-te, Ceea ce milostivesti pe Judecatorul, Fiul tau;
Bucura-te ca ne slobozesti de patimile noastre cele necurate si ne invrednicesti de vesnica marire;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 5:

Aratandu-se minunea de la icoana ta, credinciosii s-au bucurat, iar cei necredinciosi s-au mirat "cum poate fi una ca aceasta", si cautand sa inteleaga au priceput puterea Preacuratei, recunoscand dupa o vreme inaintea poporului, ca oglindirea pe sticla chivotului nu este de mana omeneasca facuta, iar noi, iara si iara minunandu-ne de mila ta, ne rugam ca Domnul, Imparatul Slavei, sa caute la nevrednica noastra rugaciune si sa asculte cererile noastre ale tuturor care cu credinta cheama Numele tau Sfant, cantandu-i Fiului tau: ALILUIA.

Icosul 5:

Rasarit-a noua harul cel stralucitor de la Sfanta ta Icoana Facatoare de Minuni, Prunca de Dumnezeu aleasa, si in fata ei cazand cu lacrimi ne rugam: goneste norul ispitelor si necazurilor venit asupra noastra ca sa-ti cantam cu bucurie:

Bucura-te, Preacantata Poarta cereasca, care ne deschizi noua calea mantuirii;
Bucura-te, Preacurata, care ne intinzi noua o mana de ajutor si din adancul suferintelor ne scoti;
Bucura-te, Preasfanta Nascatoare a Luminii nezidite, care din bezna patimilor ne slobozesti;
Bucura-te, Bucuria Ingerilor, Bunatatea dreptilor, Nadejdea credinciosilor si Ocrotitoarea noastra;
Bucura-te, Pod, care duci la Viata cea neimbatranitoare pe cei ce cu credinta si cu dragoste te preamaresc;
Bucura-te, Ceea ce inalti cornul credinciosilor, a celor ce te canta si se inchina Preacinstitului tau Chip;
Bucura-te, Calauzitoarea catre bunatatile Imparatiei Ceresti si catre pacea dumnezeiasca;
Bucura-te ca ne intinzi o mana de ajutor si ne indrepti spre limanul mantuirii;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 6:

Propovaduitoare a negraitelor tale minuni, Maica a lui Dumnezeu, s-a aratat Sfanta ta Biserica din orasul Kiev, pentru ca in ea s-a implinit prin tine, Curata Fecioara, minunata purtare de grija a lui Dumnezeu pentru noi. Atunci cand am avut dorinta tainica a inimii de a impodobi Preaminunatul tau Chip cu o cununa pretioasa de pietre scumpe, cu milostivire ne-ai auzit. Si acum ne auzi pe noi, cei pacatosi si nevrednici, care cu osardie venim spre Chipul Tau cel Preaslavit si cu glas de pocainta strigam din adancul sufletului: "Stapana, mantuieste-ne ca pierim de multimea faradelegilor noastre, ca intotdeauna sa-ti multumim si sa te preamarim pre tine, Ajutatoarea noastra grabnica si minunata, cantandu-I lui Dumnezeu: ALILUIA".

Icosul 6:

Asa precum de demult iudeii au adus pentru chivot argint si aur, asa si acum toti cei ce au primit prin tine vindecari, cu multumire iti aduc argint si aur, Chivotule Preacurat, si astfel impodobind cu multe daruri, vesmant scump si cununa de pietre scumpe Preasfantul tau Chip, ne inchinam tie si cu lacrimi strigam:

Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, care nasti si dupa nastere curata te afli;
Bucura-te, Preabuna, ceea ce daruiesti inimilor noastre duhul umilintei si al smereniei, curatenie mintii si indreptare vietii;
Bucura-te, Preanevinovata, lasarea gresalelor noastre si daruirea izvoarelor de lacrimi;
Bucura-te, Ceea ce cu rugaciunile tale vindeci ranele sufletelor noastre;
Bucura-te, Potirul Vietii si al nemuririi, care ne aduci pre noi la portile vesniciei;
Bucura-te, Izbavitoarea noastra din nevoi si necazuri si de Strasnica Judecata ce va sa fie;
Bucura-te, Izvor de Viata, Purtator al bucuriei si neputrejunii, care adapi sufletele noastre insetate;
Bucura-te, Preamilostiva, care cu lumina ta blanda gonesti intunericul patimilor si al pacatelor noastre;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 7:

Domnul cel Indelungrabdator, vrand sa arate a Iubirii Sale de oameni plina de daruri si nemarginita bezna, te-a ales pre tine Una pentru a-i fi lui Maica si te-a facut pentru oameni Aparare nesurpata: ca cel ce dupa Judecata lui Dumnezeu vrednic de osanda se va afla, scapand sub Acoperamantul tau Imparatesc pocaintei sa se dea, cantand: ALILUIA.

Icosul 7:

O noua scaldatoare Siloam, precum cea de demult, ni s-a aratat noua Biserica Intrarii tale, pentru ca toti credinciosii se inchina icoanei tale Facatoare de Minuni si cantari de rugaciune in fata ei intotdeauna savarsesc ca sa nu ramana tainuit izvorul cel plin de har al vindecarilor pentru toti cei ce au nevoie. De aceea noi nu tainuim binefacerile tale, Preacurata, ci cu multumire cantam:

Bucura-te, Mielusea, Nascatoarea Mielului Celui ce a luat pacatele lumii;
Bucura-te, frumoasa la suflet, frumoasa la trup, frumoasa la ganduri, Fecioara Preacurata, ceea ce cureti necuratia sufletului;
Bucura-te, Sfintitoarea a toate, ceea ce reversi neincetat din mainile tale tamaduiri;
Bucura-te, Vita dumnezeiasca, care ai crescut Strugurele cel Preafrumos, dandu-ne noua bautura nezavistnica;
Bucura-te, una fara de prihana, care in viata pamanteasca ne acoperi cu Acoperamantul milei tale;
Bucura-te, ceea ce ne izbavesti cu rugaciunile tale de Maica de venirea bolilor si de orice vatamare sufleteasca sau trupeasca;
Bucura-te, Preabuna noastra Povatuitoare, care ne inveti sa aducem multumiri pentru toate binefacerile tale;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 8:

Toata viata noastra pamanteasca este plina de dureri si scarbe, de clevetiri, suparari, mustrari si de alte feluri de nevoi si necazuri. Slabeste trupul, slabeste si duhul nostru. Catre tine alergam, cea plina de har si cadem in fata Chipului tau Preacurat: umple de veselie si bucurie inimile noastre scarbite, ca intotdeauna sa cantam lui Dumnezeu: ALILUIA.

Icosul 8:

Minunata aratare a fost data unui om atunci cand, stand la rugaciune, se ruga pentru raposata sa ruda care fara de pocainta a adormit, deodata vazu aparut pe perete Sfantul tau Chip, Stapana, iar dupa aceea o vazu in acelasi loc si pe raposata, stralucind de bucurie cereasca. Pricepand ca in aceasta aratare ai fost tu, Maica Luminii, care intru cele de sus locuiesti si intotdeauna mijlociri pentru cei vii si cei morti aduci Fiului tau, inima lui se umplu de bucurie duhovniceasca si grai acestea:

Bucura-te, ceea ce usurezi soarta de dupa mormant a rudelor noastre si nu-ti intorci fata ta de la cei ce-ti aduc daruri de multumire;
Bucura-te ca celor ce nadajduiesc intru tine le daruiesti sfarsit bun;
Bucura-te ca si dupa moarte mijlocesti pentru sufletul infatisat Judecatii Domnului;
Bucura-te ca mangai cu ajutorul tau cel plin de har pe parintii indurerati de pierdrea copiilor;
Bucura-te, Neobosita Rugatoare, care ne trimiti sfarsit pasnic si fara de dureri din aceasta vale a plangerii si a scarbei;
Bucura-te ca in ceasul groaznic al mortii mijlocesti pentru cei ce te cinstesc cu credinta si de vamile vazduhului ii izbavesti;
Bucura-te, Milostiva, care ne arati mila ta in ziua incercarii, atunci cand se vor vadi toate lucrurile noastre bune si rele;
Bucura-te, Milosarda, ca nu respingi pocainta pacatosilor si din groapa pieirii ii rapesti cu mila ta;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 9:

Toata firea ingereasca cantari de lauda iti aduce tie, adevaratei Maici a lui Dumnezeu si Ocrotitoarei celor ce vin la tine si-ti cer ajutorul, caci cu mijlocirea ta puternica si neclintita pe cei drepti ii veselesti, pe pacatosi ii aperi, scarbele le domolesti, rudelor noastre raposate soarta de dupa moarte le-o usurezi si te rogi pentru noi toti cei ce cu credinta cantam Fiului tau: ALILUIA.

Icosul 9:

Ritorii cei rataciti in desarta intelepciune nu pot sa priceapa taina dumnezeiasca a Fecioriei tale, Nascatoare de Dumnezeu, nici a lamuri nu pot puterea minunata care se revarsa necontenit de la sfintele tale icoane intru vindecarea bolnavilor si pentru orice folos sufletesc si trupesc al oamenilor. Noi, insa, cu evlavie te marturisim pre tine, Maica si Fecioara, laudand dupa vrednicie sarbatoarea icoanei tale, Stapana, cu credinta ne inchinam Chipului tau Sfant si cu dragoste strigam:

Bucura-te, Mireasa lui Dumnezeu, care ai nascut Lumina cea dumnezeiasca si mai inainte de veci;
Bucura-te, Bucuria neincetata a maicilor;
Bucura-te, una cea fara de prihana si cea mai Buna intre femei;
Bucura-te, Slava Ingerilor, Stalpul intaririi si Comoara mantuirii;
Bucura-te, Imparateasa Cerurilior, Izvor nepieritor si Usa de pocainta;
Bucura-te, Maica Milostiva a celor scarbiti si impovarati;
Bucura-te, Aparatoare imparateasca a neamului crestinesc;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 10:

Omenirii decazute ai nascut Mantuitor si ca pe un Prunc in brate L-ai purtat. Si dumnezeiasca Lui oglindire pe icoana ta cea Sfanta ne-o arati, daruindu-ne prin ea multa mila si bunatati. Pentru aceasta cu credinta si cu dragoste cinstim chipul tau facator de minuni, Stapana, si cu osardie ne rugam tie: fii noua acoperamant si aparare in Ziua Judecatii ca prin mijlocirea ta de Maica sa ne miluiasca pre noi Judecatorul cel drept, Fiul tau, si sa ne invredniceasca de starea de-a dreapta Sa ca sa-I cantam cu toti cei alesi: ALILUIA.

Icosul 10:

Zid si Acoperamant pentru orasul Pskov a fost data Sfanta ta icoana, Imparateasa si Stapana, ocrotind de multe ori de distrugeri acest oras. Acum si pre noi pacatosii si nevrednicii robii tai cu milostivire ne-ai cercetat prin aratarea minunata a Preacuratului tau Chip si ne primesti cu bunavointa rugaciunile inaltate in fata lui din inimi multumitoare, cantandu-ti:

Bucura-te ca precum de demult cu icoana Adormirii ai salvat de numeroase ori orasul Kiev, asa si acum ne ingradesti de toate nevoile cu preaminunata ta icoana;
Bucura-te, a Lavrei Pesterilor slavita Ziditoare si a bisericilor ei preacinstita Infrumusetatoare;
Bucura-te, Preaminunata Custode si a altor lacasuri sfinte, pentru ca prin harul tau se zidesc ele si infloresc in evlavie;
Bucura-te, ceea ce ai proslavit acest loc al aratarii sfintei tale icoane prin slavite minuni si tuturor vadesti mila ta imbelsugata;
Bucura-te, Mireasa Preacurata a lui Dumnezeu, care pe cei ce cinstesc sfantul tau Chip ii izbavesti de osandirea la muncile cele de multe feluri;
Bucura-te, Acoperitoarea noastra Preamilostiva, care neincetat ne izvorasti mila de la icoana ta preaminunata;
Bucura-te, Stapana, care cu rugaciunile tale de maica trezesti din somnul cel greu sufletele noastre spre doxologie tie;
Bucura-te, Bucuria lumii, ca se bucura intru tine soborul ingeresc si neamul omenesc;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 11:

Cantarea noastra de rugaciune, inaltata cu credinta si dragoste tie, Stapana si Doamna, cu mila o auzi si comoara darurilor tale sa nu ne-o inchizi, Binefacatoarea noastra, de Dumnezeu Nascatoare, pentru ca am saracit foarte in fapte bune si, alergand cu osardie la comoara milei tale - minunata icoana a ta, - cadem si ne rugam: pazeste-ne de invataturile cele ratacite, de razvratirile viclene, mantuieste Patria noastra de neoranduieli si de relele navaliri ale vrajmasilor, ca, invrednicindu-ne cu dragoste si intr-un singur gand cu toti fiii credinciosi ai Sfintei Biserici a lui Hristos, cu bunacuviinta sa-I cantam Ziditorului nostru: ALILUIA.

Icosul 11:

Cu razele luminoase ale minunilor straluceste neincetat Sfanta ta icoana, Neprihanita Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, luminandu-ne pe noi, cei intunecati de negura pacatelor si indreptandu-ne catre slavoslovia neincetata a Preasfant Numelui tau. Drept aceea ne bucuram noi pacatosii, avand asa arvuna a bunavointei tale catre noi si tie grabnicei noastre Ajutatoare cu multumire graim:

Bucura-te, Imparateasa si Stapana, care cu lumina ta cereasca ne luminezi si sub Acoperamantul tau intotdeauna ne adapostesti;
Bucura-te, Blagoslovita si Preaproslavita Maica neispitita de barbat, care inviezi sufletele noastre omorate de pacat;
Bucura-te, Curata si fara de prihana Fecioara, ca tu ai nascut pe Fiul Cel ce ne izbaveste de ispite;
Bucura-te, Preaslavita Stapana de Dumnezeu Nascatoare, care ne scoti pe noi din toate relele si scarbele si asezi picioarele noastre pe piatra dumnezeiestei mantuiri;
Bucura-te, Mielusea Curata, Fecioara, Maica, Prunca, care ne cureti de patimile trupesti;
Bucura-te ca toti cei ce te slavesc pre tine, de Dumnezeu aleasa, se izbavesc de mrejele cele mincinoase;
Bucura-te, Munte Inalt, vazut inca de Daniel, din ea - Cinstita Piatra - Hristos in trup S-a imbracat;
Bucura-te, Fecioara Curata, Toiag din radacina lui Ieseu, care ne-ai inflorit pe Domnul cel Atotputernic;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 12:

Camara Sfanta si Neprihanita a lui Dumnezeu, Maica Domnului a puterilor celor de Sus, nu te ingretosa de noi pacatosii si nevrednicii cei ce cantam milele aratate noua de la preacinstita icoana ta si cu lumina ta cea neinserata luminezi sufletele noastre intunecate, aducandu-le la Lumina Triipostatica a Dumnezeirii, intareste-ne in dreapta credinta, o, Preabuna, si ne invredniceste pana la ultima suflare sa cantam neincetat Atottiitorului: ALILUIA.

Icosul 12:

Cantand slaviri de lauda si multumire tie, de Dumnezeu fericita Fecioara, propovaduim cu glas tare maretia minunilor si bogatia milei tale aratate asupra noastra si a Patriei si din adancul inimii iti aducem cu smerenie aceste daruri cu laude:

Bucura-te, Nesurpata Cetate si Zid al Ortodoxiei;
Bucura-te, Nebiruita Conducatoare a voievozilor si armatelor crestine;
Bucura-te, Mantuire Nemincinoasa si Mijlocitoare lumii, care ai nascut pre Ziditorul, prin care s-a izbavit lumea de boli si de napaste;
Bucura-te, Usa Vietii, care usile pocaintei ne deschizi;
Bucura-te, una binecuvantata, ceea ce in ceasul mortii gonesti de la noi intunecatele chipuri ale viclenilor demoni;
Bucura-te, una Preamilostiva, care in ziua Strasnica a Judecatii de muncile iadului ne izbavesti si ne arati mostenitori ai negraitei slave a Fiului tau;
Bucura-te, Preanevinovata, care neincetat ne arati iubirea ta de oameni, slobozindu-ne de ispitele si mrejele diavolesti;
Bucura-te, Preacurata, care faci cu noi semn spre bine, ca sa vada cei ce ne urasc pre noi si sa se rusineze pentru ca ai auzit rugaciunile noastre si ne-ai mangaiat;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, Care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Condacul 13: (de trei ori)

O, Atotcantata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfanta Fecioara, tu esti nesecata mare a darurilor dumnezeiesti. Ca spre o candela luminoasa plina cu untdelemnul milei, privim la tine cu ochii credintei, fiind luminati de blanda ta stralucire, fiind incalziti de dragostea ta, tie, ca bunei noastre Aparatoare cu umilinta iti graim: primeste cu bunavointa cantarea noastra de rugaciune pe care ti-o inaltam cu credinta in fata Minunatei tale icoane si cu atotputernicile tale rugaciuni roaga-te, Stapana, ca sa ne mantuim noi, pacatosii, de nevoile vremelnice si cele vesnice, ca, mantuiti de tine in viata ce va sa fie, sa proslavim intru tot sfant numele Fiului tau si Dumnezeului nostru, cantandu-I cu credinta: Aliluia!

Apoi se zice iarasi

Icosul 1:

Imparateasa a ingerilor si Stapana a tuturor fapturilor, Preasfanta de Dumnezeu Fecioara, prin milostiva aratare a Chipului tau Sfant, in vremurile de demult ai mantuit orasul Pskov, iar acum orasul Kiev l-ai luminat cu har si multime de minuni ai izvorat celor credinciosi. Pentru aceasta cu osardie si cu dragoste cazand in fata Preacuratului tau Chip, rugaciuni de umilinta aducem milosardei tale aparari si cu frica graim:

Bucura-te, Primitoarea celor orfani si Ajutatoarea celor straini;
Bucura-te, Bucuria celor scarbiti si Acoperitoarea celor necajiti;
Bucura-te ca vezi nevoia noastra, vezi necazul nostru;
Bucura-te ca ne ajuti noua ca unor neputinciosi, ne hranesti ca pre niste straini;
Bucura-te ca nu avem alt ajutor afara de tine, nici alta Folositoare degraba;
Bucura-te ca nu avem alta Mangaietoare Buna, ci numai pre tine, o, Maica lui Dumnezeu;
Bucura-te ca ne acoperi si ne aperi in vecii vecilor;
Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

si Condacul 1:

Aparatoarei Doamne, Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei, care prin preaslavita aratare a Sfintei sale icoane, pre oamenii orasului Kiev minunat i-a cercetat, cantare de multumire sa-i inaltam. Tu insa, Preabuna Aparatoare a neamului crestinesc, izbaveste-ne din toate nevoile si de toti vrajmasii vazuti si nevazuti ne acopera, pe cei ce te cheama cu credinta: Bucura-te, Preacurata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare Cauta la Smerenia, care din inaltimea cerurilor cauti la smerenia robilor tai!

Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:

RUGACIUNE:

O, Preasfanta Doamna, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti mai marita decat heruvimii si mai cinstita decat serafimii, Prunca de Dumnezeu aleasa!

Cauta din inaltimea cerurilor cu ochiul tau bland spre noi, nevrednicii robii tai, care cu umilinta si cu lacrimi ne rugam inaintea Preacinstitului tau chip, nu ne lipsi pre noi de ocrotirea ta si de Acoperamantul tau Imparatesc in calatoria noastra pamanteasca plina de scarbe si nelinisti.

Mantuieste-ne pre noi cei aflati in pierzare si nevoi, ridica-ne din adancul pacatelor, lumineaza mintea noastra intunecata de patimi si tamaduieste ranele sufletelor si trupurilor noastre.

O, Atotmilostiva Maica a Stapanului celui iubitor de oameni! Revarsa peste noi bogatia milei tale, intareste vointa noastra neputincioasa spre indeplinirea poruncilor lui Hristos, topeste impietrirea inimilor noastre cu dragostea catre Dumnezeu si aproapele, daruieste-ne noua zdrobire inimii si pocainta adevarata, ca, fiind curatiti de scarnavia pacatelor, sa ne invrednicim de sfarsit crestinesc cu pace si de raspuns bun la Strasnica si Nefatarnica Judecata a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal cel fara de inceput si cu Preasfantul si de Viata Facatorul Duh i se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Iubirea de mamă!

Iubirea de mamă!

Dacă stâlp ce ţine casa
Este tatăl, luaţi seama,
Pentru cine vede bine,
Coperişul este mama.

Într-o zi un Înger coborî din Cer, fiind însărcinat să aducă de pe pământ lucrul cel mai frumos pe care-l va putea găsi. După lungi şi anevoioase zboruri, dădu în sfârşit peste o gradină de trandafiri. Mulţumit peste măsură făcu un buchet de trandafiri, şi-şi luă zborul înapoi spre bolta cerească. Dar când începu să se înalţe, văzu un surâs de copil. Uluit se întoarse şi culese surâsul. Dar luând surâsul văzu iubirea mamei. Există oare ceva mai frumos decât iubirea mamei? Îngerul luă deci cu sine trandafirii, surâsul copilului şi iubirea mamei. Când ajunse la poarta Cerului, iată că trandafirii se ofiliseră, surâsul copilului se şterse, dar iubirea de mamă era tot atât de curată şi frumoasă. El aduse Stăpânului mult iubit, această minune a vieţii pământeşti.
O femeie are sau nu preţ, dacă a crescut sau nu copii, dacă a fost sau nu mamă. E destul să ne gândim că toate rândurile de oameni cresc pe braţele mamei, se hrănesc şi primesc din sufletul ei îndrumările, bune sau rele pentru viaţă. Nimeni nu iese la treburile obşteşti decât prin familie, iar inima familiei e mama. Acolo unde ia lipseşte, nu poate fi înlocuită cu nimic. Tot le datorăm mamelor, toţi au fost purtaţi, născuţi şi crescuţi de mamele lor. În Sfânta Evanghelie şi în Vieţile Sfinţilor avem multe pilde de mame bune: Sf. Nona - mama Sf. Grigorie, Sf. Emilia - mama Sf. Vasile cel Mare, Sf. Antuza - mama Sf. Ioan Gură de Aur, Monica - mama fericitului Augustin, ... ş.a. care vor rămâne totdeauna pilde vii de urmat pentru mamele creştine. Ele n-au cruţat nimic, şi-au dat silinţa de a da copiilor cea mai bună educaţie creştinească. O familie fără copii e ca o gradină fără flori. Asemenea unei păsări fără cântec. Asemenea unui pom fără de roade, iar familia ce avortează copiii e asemenea smochinului neroditor, sortit tăierii.

Nu e bine-a zis cel Sfânt
A fi omul singur pe pământ!
Cum Adam stătea culcat
Domnu-o coastă i-a luat,
A făcut din ea femeie
Lui Adam ca să i-o deie!

Preot Ghenadie Boldişor