ANOTIMPURILE VIETII MELE

duminică, 26 iunie 2011

rugaciuni

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit, nu Te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau, toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Usa milostivirii deschide-o noua binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim in tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, ca tu esti mantuirea neamului crestinesc.endă

Părintele Cleopa – Despre Rai

Parintele Cleopa
Oare cum as putea eu, nepriceputul si cu totul neiscutitul, sa zugravesc prin cuvinte patria noastra cea veche din care am cazut? Daca dumnezeiescul si marele Apostol Pavel ne spune ca: Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima de om nu s-au suit, acelea a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, apoi cum o limba de tarana si o minte intunecata de pacate se va pricepe a spune cele nespuse?

Dar, fiindca nu este bine nici a tacea despre acea fericire si frumusete, voi indrazni a aduce prin cuvant, din cele ce ne-am invatat din Sfanta Scriptura si din invataturile Sfintilor Parinti, o umbra oarecare a celor neumbrite si vesnice veselii, ca prin cele prea mici sa suim intelegerea noastra dupa putere la cele prea mari si cu prea minunata frumusete impodobite. Sfanta Scriptura ne spune despre rai ca este asezat de Dumnezeu spre rasarit: Si a sadit Dumnezeu rai in Eden spre rasarituri. N-ati auzit ce spune Isaia? Rasarit este numele Lui.N-ati auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile cerurilor, spre rasarituri.

Sfantul Vasile cel Mare intelege raiul, dupa el si dupa toti sfintii, ca o desfatare, caci Eden inseamna raiul desfatarii. Aici trebuie sa intelegem o desfatare vrednica de Dumnezeu, desfatare care este potrivita sfintilor. Mai departe, aratand despre cele nespuse duhovnicesti veselii, zice: Acolo pornirile raurilor vestesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfintii Parinti ai Bisericii au spus ca raiul este indoit, adica este alcatuit si din cele simtite si din cele gandite, vazut si nevazut, dupa cum omul este format din trup si suflet.

Raiul il intelegem si trupeste, dar il talcuim si duhovniceste. In rai va fi o desfatare duhovniceasca desavarsita a celor cinci simturi ale omului. Raiul nu-i imparatia cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau dreptii pana la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotarat sa strea dreptii acolo pentru totdeauna, ca de la judecata inainte, sufletele dreptilor nu se mai duc in rai, ci in imparatia cerurilor. Iar deosebirea intre cer si rai este negrait de mare, pentru ca atata iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, incat in locul raiului i-a dat imparatia cerurilor.

Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pamant si suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai baga in rai pe omul care face voia Lui si poruncile Lui si se teme de El, ci in ceruri. In Evanghelie ce s-a zis?

„Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia raiului?” Nu, ci altfel: „imparatia cerurilor”. Sau zice: „Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, ca acelora este imparatia raiului?” Nu, ci „imparatia cerurilor”. „Iata dar – zice Sfantul Vasile –, a prierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negraita, a castigat cerul”.

Ca unde a prisosit pacatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit. Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant. Iar ca sa intre cineva in Imparatia cerurilor trebuie sa se nasca din apa si din Duh, sa fie nevinovat ca pruncii, sa rabde multe scarbe in viata si sa se sileasca in toata viata la lucrul poruncilor Domnului. Raiul, ca cineva sa-l poata descrie, nu se poate. Niciodata nu poate sa descrie cineva frumusetile raiului. Nici oamenii, nici ingerii. Auziti pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima de om nu s-a suit, aceasta a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dansul.

Marele Vasile, aratand pe cat este noua cu putinta despre rai, zice asa: „Omule, daca-ti inchipui ca raiul este mancare si bautura si veselie si gradina si flori si cantari si pasari si palate de aur, nu te opresc. Macar asa sa-ti inchipui, dar ravneste la rai, adica sa doresti raiul. Ca, dorind raiul, te lasi de pacat. Inchipuie-ti si tu cum vrei, dar orice vei inchipui tu despre rai, nu este ceea ce iti inchipui tu, ca raiul este mai presus de minte”. Apoi zice: „Deci ispiteste-te ca prin invataturile acestea sa vii intru intelegerea raiului aceluia si sa ajungi si tu la zorile dumnezeiestii lumini. De esti trupesc si mare indulcire socotesti din cele simtite, sa ai acea inchipuire a Raiului celui trupesc si saturarea cea prea dulce, si sa te sarguiesti catre acestea, fiindca acolo vei afla desfatarea neincetata!

Dar mai bine decat indulcirile cele trupesti, suie-te cu gandul catre frumusetea ingerilor si invata-te cu de-amanuntul roadele dreptatii!” Sfantul Vasile cel Mare vorbeste in Hexaimeron despre rai, zicand: „Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multa si negraita verdeata si foarte frumos impodobite. Acolo floarea nu straluceste putina vreme si apoi lipseste, ci indelungata vreme si este o mireasma a Duhului Sfant, pe care omul nu o poate spune. Buna lor mireasma este fara de sat, frumoasa lor culoare de-a pururea straluceste si puterea vanturilor nu le slabeste.

Lunile cele noi nu le vestejesc, ingheturile nu le ingheata, arsura soarelui nu le usuca; ci un duh masurat, care da oarecare subtire si dulce suflare, usor cu dulceata sufla asupra lor, neimpilat de vreme si nevestejit in veac, pazind sporul lor. Iar frumusetea sadurilor celor de acolo este si ea vrednica de facerea si sadirea Celui ce le-a sadit”. Si dupa multe, zice: „Care cuvant va putea sa arate multimea dulcetii si frumusetii aceleia?…

Acolo sunt si neamuri de nenumarate feluri de pasari, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasurilor, aduc o dulceata negraita, incat oamenii cei drepti de acolo se desfateaza si se indulcesc prin toate simturile: pe unele vazandu-le, pe altele auzindu-le”. Mai departe zice: „De esti duhovnicesc si cugeti mai mult decat la indulcirile trupesti, urca-te cu gandul catre frumusetile ingerilor si invata-te roadele dreptatii ce sunt in ei. Vezi raurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale caror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu si al caror mester este singurul Dumnezeu”.

Dar, intr-adevar, raiul in care a stat Adam era indoit. Avea o parte simtita si una gandita, fiindca in rai erau pomi din care se putea manca. Ceea ce spune Sfanta Scriptura: pomul cunostintei binelui si raului, se poate inchipui ca a fost intr-adevar pom. Dar de ce-i spune pomul cunostintei binelui si raului? Stiti voi ce inseamna pomul cunostintei binelui si raului, din care a mancat Adam, si de ce se cheama asa? Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre acest pom: „Pomul cunostintei binelui si raului din rai se cheama asa pentru ca doua lucruri mari a aratat el dupa ce au gustat Eva si Adam dintr-insul: A aratat binele si raul”.

A aratat cat de bine era daca nu manca din pom, ca Adam, care a stat 700 de ani in rai, s-a desfatat acolo de atatea bunatati – si de cele simtite si de cele gandite, ca auzea si ingerii in ceruri si ii vedea cum il lauda pe Dumnezeu. Iar atunci cand l-a scos afara din atata dulceata si frumusete, a cunoscut cat de bine era daca nu manca din pom. Si iarasi, a cunoscut si raul: „Cat de rau este, si ce mare rautate ne-a ajuns pe noi, fiindca am mancat din pom”. Iata ce inseama pomul cunostintei binelui si raului. A cunoscut cat de rau a facut ca a calcat porunca lui Dumnezeu si cat de bine era daca nu o calca si nu manca din pom. Asa se talcuieste pomul cunostintei binelui si raului dupa Sfintii Parinti.

Dar sa continuam despre rai. Marele Vasile spune acolo: „Pasarile raiului nu mai mor ca cele de pe pamant si nu mai imbatranesc, ca sunt pline de Duhul Sfant. Acolo cele patru stihii care sunt pe pamant: aerul, apa, pamantul si cerul, sunt atat de impodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primavara si vara, toamna si iarna, asa de frumos sunt imbinate unele cu altele, incat nu se mai satura omul in veacul veacului de a trai acolo. Acolo niciodata nu este sila a vanturilor si nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vant, dar nici sa nu fie deloc. Nu-i niciodata acolo ploaie prea multa, dar nici sa nu fie.

Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt imbinate in asa fel, incat provoaca o negraita placere la cele cinci simturi ale omului. Gustul. Poamele din rai au atata dulceata si atata felurime de gusturi, incat omul nu mai poate pofti nimic peste dulceata lor. Auzul. Cantarile de acolo care desfateaza nu gustul, ci alt simt al omului, auzul, atata frumusete au, incat o mie de ani se pare un ceas in rai, cum citim si in Mantuirea pacatosilor. Pipaitul cel indoit, inauntru si in afara, acolo atata frumusete are si atata blandete in zidiri, incat niciodata spini nu exista, lucru aspru nu exista, lucru care sa te arda nu exista, lucru care sa te otraveasca nu exista, asa incat pipairea si cea dinauntru si cea din afara este fara nici o vatamare. Mirosul.

Atata mireasma a Duhului Sfant este acolo si florile acelea atata mireasma au, incat nu mai poti sa-ti inchipui ca ar mai exista altceva in lume sa miroase mai frumos ca acelea. Vederea. Iar vederea se desfata intru atata frumusete (Gan-Eden, adica vesnica desfatare), incat nu poate omul nici intr-un fel sa mai cugete ca ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo. Se desfateaza cele cinci simturi ale omului de nu pot mai mult. Ai vazut ce spune in Psaltire: Pornirile raurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Stiti voi ce inseama pornirile raurilor? Raurile Duhului Sfant se varsa in rai si veselesc cetatea lui Dumnezeu – raiul si sufletele –, incat nu poate omul sa spuna cu limba asta de tarana ce mangaiere a Duhului Sfant vine acolo. Pronirile raurilor, pornirile darului Duhului Sfant care se varsa in rai, atat veselesc inima si mintea omului, incat el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decat acele mangaieri ale darului Duhului Sfant.

Si acesta-i raiul, daca-ti poti inchipui asa, dar nu imparatia cerurilor. V-am spus ca omul este indoit, o parte vazuta si una nevazuta. Raiul este si simtitor, ca omul sa poata gusta si cu trupul si cu vederea dulcetile lui; si ganditor, pentru ca sufletul omului acolo nu este impiedicat sa vada cerul sau dantuirile arhanghelilor si ale ingerilor sau sa auda cantarile din cer. Intre partea vazuta si cea nevazuta este o mare legatura. In rai Dumnezeu a spus lui Adam sa lucreze raiul si sa-l pazeasca. Dar stiti ce lucrare era aceea? Intreaba pe Sfantul Nil Ascetul.

Era lucrarea rugaciunii si pazirea mintii. Raiul cel cuvantator din sufletul lui! A lucra raiul este intotdeauna a fi in rugaciune necontenita cu Dumnezeu, asemenea cu ingerii, caci Adam ii auzea rugandu-se si cantand lui Dumnezeu; iar a-l pazi este de a-si pazi mintea, sa nu alunece cumva spre gandire impotriva lui Dumnezeu. Inchei aici prin cuvintele Sfantului Vasile cel Mare: „Invata-te, omule, ca din niste invataturi ca acestea sa vii intru intelegerea Raiului si sa ajungi la zorile dinaintea luminii, unde rasare lumina cunostintei si unde raiul desfatarii s-a sadit”. Amin.

Lunea Sfantului Duh

Conform traditiei dupa care, in ziua urmatoare marilor praznice, sarbatorim persoanele care au slujit ca instrumente ale evenimentului praznuit, sau care au avut un oarecare rol in savarsirea lui, a doua zi dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, adica in Lunea Rusaliilor, Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh, a treia persoana a Sfintei Treimi, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii : "Intru aceasta zi, praznuim pe insusi Preasfantul si de viata facatorul si intru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu...".

In calendarele romanesti, aceasta zi este trecuta ca fiind sarbatoarea Sfintei Treimi. Denumirea aceasta, de data mai noua, reprezinta probabil o influenta catolica (la catolici Sfanta Treime e sarbatorita in prima Duminica dupa Rusalii). In sec. XII, nici in Apus nu era inca generalizata o asemenea sarbatoare, ci era privita in unele manastiri ca o inovatie; ea a fost stabilita definitiv in Apus abia la 1334. In calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe insa, Lunea de dupa Rusalii este numita inca Lunea Sfantului Duh, ca in Penticostar. In schimb, adorarea Sfintei Treimi pare a face mai degraba obiectul expres al slujbei din Duminica Rusaliilor (vezi stihira lui Leon Despotul, de la Slava..., la "Doamne, strigat-am" din slujba Vecerniei: "Veniti, popoare, sa ne inchinam Dumnezeirii celei in trei ipostasuri..."). De aceea, in arta iconografica rusa, praznicul Cincizecimii e reprezentat de obicei prin cei trei ingeri din scena "Filoxeniei lui Avraam" (asa cum a zugravit-o Andrei Rubliov). In calendarele mai noi ale Bisericii ruse Sambata Rusaliilor e numita "a Treimii" (Troitkaia), iar Duminica Rusaliilor e indicata ca "Ziua Sfintei Treimi".

Sfanta Treime

"Dogma despre Treimea dumnezeirii sau a unitatii intreit ipostatice este o dogma cardinala, deoarece are implicatii asupra intregii invataturi crestine.

S-au pastrat doua metode de a prezenta misterul Treimii: traditia apuseana porneste de la unitatea firii dumnezeiesti la identitatea persoanelor; traditia rasariteana pleaca de la realitatea ipostasurilor in care Se manifesta Dumnezeu la consubstantialitatea lor, urmand principiul ca identitatea lucrarii probeaza unicitatea naturii.

Credinta intr-un singur Dumnezeu, personal (monoteismul) este invatatura principala care s-a descoperit in Vechiul Testament (Ies. 20, 2-3; Deut. 6, 4; Is. 43, 10-11) si care s-a pastrat si in Noul Testament (Mc. 12, 29; In 17, 3).

Descoperirea personala a lui Dumnezeu s-a exprimat in istoria Vechiului Testament, mai ales, prin "legamintele" pe care Dumnezeu le-a incheiat cu poporul Izrael, (cf. Fac. 17, 2). Astfel, Dumnezeul tuturor devine parintele unui popor: "Am sa va primesc sa-Mi fiti popor, iar Eu sa fiu Dumnezeul vostru" (Ies. 6, 7).

In perioada Vechiului Testament, Dumnezeu S-a descoperit si ca "Treime de persoane", dar intr-un mod indirect si neclar, deoarece aceasta era perioada de pregatire a mantuirii. Totusi, exista unele marturii care se refera la persoanele Sfintei Treimi, cum ar fi de pilda: expresia "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra" (Fac. 1, 26); cantarea intreita "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot" (Is. 6, 3; Apoc. 4, 8); aparitia celor trei tineri, la stejarul Mamvri, carora Avraam le-a adus daruri si inchinare (Fac. 18, 1-2). De asemenea, exista unele referiri la Cuvantul lui Dumnezeu (Ps. 106, 20; 118, 89) si la Duhul lui Dumnezeu (Ps. 32, 6; 103, 30-31; Iov 33, 4).

In Noul Testament, credinta intr-un singur Dumnezeu in trei persoane este pe deplin descoperita de insusi Fiul lui Dumnezeu in viata si slujirea Caruia noi am cunoscut taina Sfintei Treimi. De pilda, la Botezul Mantuitorului in Iordan, sunt prezente in mod real toate cele trei persoane: Tatal, Care intareste prin glasul Sau din ceruri ca: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit", Duhul Sfant, Care, in chip de porumbel, S-a pogorat peste Iisus; Fiul, Care, desi fara de pacat, primeste sa fie botezat de la Ioan "ca sa se implineasca toata dreptatea" (Mt. 3, 16-17).

Evangheliile au pastrat numeroase texte in care se vorbeste despre cele trei persoane ale lui Dumnezeu, fie in mod deosebit, fie la un loc. Tatal si Fiul sint amintiti deosebit in versetul: "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata. Fiul Cel Unul-Nascut Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (In 1, 18).

Despre Duhul Sfant, Iisus spune: "Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu il voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, Care de la Tatal purcede. Acela va marturisi despre Mine" (In 15, 26).

Inainte de inaltarea Sa la cer, Iisus Hristos porunceste ucenicilor Sai sa mearga la propovaduire si sa boteze, in numele Sfintei Treimi, pe cei ce vor crede: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh" (Mt. 28, 19).

In propovaduirea apostolilor, credinta in Dumnezeu - Sfanta Treime este, de asemenea, marturisita in mod clar. In predica sa, din ziua Cincizecimii, Sfantul Apostol Petru spune: "Dumnezeu a inviat pe acest Iisus, Caruia noi toti suntem martori. Deci, inaltandu-Se prin dreapta lui Dumnezeu si primind de la Tatal fagaduinta Duhului Sfant, L-a revarsat pe Acesta, cum vedeti si auziti voi acum" (Fapte 2, 32-33).

Sfantul Apostol Pavel adreseaza corintenilor o salutare in numele Sfintei Treimi: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos, si dragostea lui Dumnezeu-Tatal, si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti" (II Cor. 13, 13).

Acelasi Dumnezeu, Care a vorbit in Vechiul Testament, S-a descoperit ca Treime in Noul Testament. Caci "exista un singur Dumnezeu" (Fapte 3, 30) si Dumnezeu pe care il adora crestinii, "Tatal Dumnezeului nostru Iisus Hristos" (Ef. 3, 14; II Cor. 1, 3), este Dumnezeul lui Avraam si al lui Isaac si al lui Iacov, "Dumnezeul parintilor poporului lui Izrael" (Fapte 3,30; 7, 32; cf. si Ies. 3, 6).

Invatatura despre Dumnezeu cel unic in fiinta si intreit in persoane s-a inchegat destul de timpuriu si apare in simbolurile de credinta din secolul al II-lea (Teofil al Antiohiei). Iar, intrucat s-au ivit unele neclaritati si neintelegeri in ce priveste taina unitatii persoanelor Sfintei Treimi, Biserica Ortodoxa, fie pe calea sinoadelor ecumenice, fie pe cea a sinoadelor locale, s-a pronuntat cu autoritate in ce priveste invatatura despre deofiintimea si egalitatea celor trei persoane in Dumnezeu cel Unic. Un rol de mare importanta in precizarea dogmei Sfintei Treimi au avut sfintii parinti Atanasie cel Mare, Chiril al Alexandriei, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare, Maxim Marturisitorul, Ioan Damaschin, Grigorie Palama si altii.

In Ortodoxie, aceasta invatatura poate fi sintetizata astfel:

1. Dumnezeu este unul in trei Persoane, o unica fire sau natura, o putere, o lucrare, o energie comuna celor trei Ipostasuri. Exista deci o identitate de natura, de vointa si lucrare, perfecta si reala, in Dumnezeu. Cele trei Persoane impartasesc aceeasi fire, in mod egal si perfect, de aceea Treimea nu inseamna triteism, adica trei firi dumnezeiesti distincte, ci trei ipostasuri consubstantiale. Aceeasi fire este posedata si folosita in mod deplin si egal de Cele trei, dar in mod personal si propriu.

2. Dumnezeu sau firea unica nu poate fi conceputa, in ea insasi, in afara ipostasurilor Treimii. Nici unul din cele trei nu se cugeta, nu se numeste fara sau in afara de ceilalti. Sfantul Grigorie de Nazianz spune ca "monada" se misca catre "diada" si se opreste in "triada". In aceasta miscare a unitatii sau monadei spre Treime, se pot face urmatoarele distinctii: Tatal este izvorul dumnezeirii (arche) nenascut si necauzat, principiul consubstantialitatii si initiatorul necauzat al lucrarii; Fiul are existenta de la Tatal prin "nastere" din vesnicie, iar prin Duhul ia trup omenesc si Se manifesta in lume; Duhul primeste existenta de la Tatal prin "purcedere", dar e dat, trimis si manifestat prin Fiul.

"Trebuie sa marturisim cu evlavie nenasterea, nasterea si purcederea, cele trei insusiri personale, nemiscate si neschimbate ale Prea Sfintei Treimi: pe Tatal, ca nenascut si fara de inceput, pe Fiul, ca nascut si impreuna fara de inceput; pe Duhul Sfant, ca purces din Tatal, dat prin Fiul (precum zice Damaschin) si impreuna vesnic" (Grigorie Sinaitul, Capete de acrostih, 27, in Filoc. rom., vol. 7, p. 100).

3. Deofiintimea inseamna de asemenea o unica vointa si o unica lucrare a Treimii. Aceasta nu inseamna ca lucreaza numai Una dintre Persoane, ci cele trei Ipostasuri lucreaza unanim, dar fiecare dupa modul sau propriu. Unul voieste si lucreaza ca Dumnezeu-Tatal, altul ca Fiul lui Dumnezeu, altul ca Duhul lui Dumnezeu.

Sfintii Parinti folosesc diverse formule pentru a exprima aceasta lucrare trinitara: Chiril al Alexandriei spune ca orice dar vine de sus, "de la" Tatal, "prin" Fiul, "in" Duhul Sfant; dupa Grigorie Taumaturgul orice lucrare porneste "din" Tatal, trece "prin" Fiul, se desavirseste "in" Duhul; Grigorie Palama preia o expresie traditionala; "de la" Tatal, "prin" Fiul, "in" Duhul Sfant.

Activitatea "in afara" a lui Dumnezeu, adica creatia, mantuirea si sfintirea sunt opera comuna a Sfintei Treimi, dar ea a fost impartita intre cele trei Persoane: creatia se atribuie Tatalui, Care a creat din vointa Sa, prin Fiul, in Duhul Sfant; rascumpararea, Fiului, Care S-a intrupat prin Duhul Sfant, ascultand pe Tatal, sfintirea, Duhului, Care vine de la Tatal, la cererea Fiului. In actul creatiei, Tatal este izvorul, Fiul limita, Duhul devenirea.

Dupa Sfantul Vasile cel Mare, "exista o singura sursa a tot ce exista, care creeaza prin Fiul si duce la desavarsire prin Duhul" (Despre Duhul Sfant, XVI, 38, in triad. citata, p. 378). Dumnezeu este "sustinatorul si purtatorul de grija al tuturor, prin Fiul, in Duhul Sfant" (Grigorie Sinaitul, Capete de acrostih, 30 in Filoc. rom., vol. 7, p. 100).

4. In sanul Treimii exista o miscare interpersonala, de "perihoreza", adica de comuniune absoluta si de intrepatrundere perfecta, avand un singur principiu. Cele trei Persoane nu sunt trei principii ale substantei dumnezeiesti, dar aceasta nu inseamna ca firea sau lucrarea Fiului si a Duhului sunt incomplete. Caci Fiul este "chipul lui Dumnezeu cel nevazut" (Col. 1, 15). "Este imposibil a privi chipul Dumnezeului celui nevazut, fara iluminarea Duhului" (Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfant, XXVIII, 69, trad. cit., p. 494).

Pentru Grigorie Palama, ipostasul Duhului Sfant are un caracter personal relational, deoarece iubirea Tatalui catre Fiul, ca relatie personala, este ipostaziata in Duhul Sfant. Pentru Grigorie Sinaitul, "Dumnezeu cel intreit in Ipostasuri are cu totul neamestecata perihoreza Acestora intre Ele" (intrepatrunderea lor) - (Ibidem).

5. Dogma trinitara a format obiectul primelor sinoade ecumenice, iar terminologia trinitara s-a precizat in aceeasi perioada prin contributia deosebita a parintilor capadocieni, care au precizat ca: dumnezeirea (ousia) este substanta comuna a Treimii, care exista in sine, firea sau natura (physis) este realitatea care constituie o fiinta; persoana sau ipostasul (hypostasis) este subiectul care poseda si asuma in mod individual aceeasi natura; idiomele ipostatice (idiomata) sunt caracteristicile sau insusirile personale ale ipostasului.

6. Misterul Treimii ramane insondabil. Multi au incercat sa foloseasca imagini cu care sa depaseasca asa-zisele contradictii logice care sunt cuprinse in afirmatia: un singur Dumnezeu in trei persoane, sau sa gaseasca demonstratii rationale.

De pilda, pentru Fericitul Augustin, o solutie de a afirma Treimea in Dumnezeu, fara a nega unitatea numerica, este aceea de a considera cele trei Persoane ca relatii in launtrul vietii divine. Aceste relatii treimice ar corespunde cu relatiile eu-lui cu el insusi, adica cu a aminti, a cunoaste, a iubi. Omul insusi care cunoaste ca o unitate viata, spiritul si firea sa, experiaza o imagine a identitatii de substanta si distinctiei relatiilor intreite.

Invatatura despre Sfanta Treime are o insemnatate deosebita pentru viata duhovniceasca a credinciosilor. Caci asa cum persoanele Sfintei Treimi exista una in alta, intr-o unitate perihoretica fiintiala, tot asa si crestinii formeaza o comuniune spirituala de credinta, nadejde si iubire in Dumnezeu. Biserica este o unitate de fiinta si o comuniune de viata dupa chipul Sfintei Treimi (In 17).

"Cand zice Domnul: "Eu si Tatal una suntem" (In 10, 30), arata identitatea fiintei. Iar cand zice: "Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine" (In 10, 38), arata nedespartirea ipostasurilor.

Prin urmare, triteistii, despartind pe Fiul de Tatal, cad pe amandoua partile in prapastie. Caci, sau spun de Fiul ca este coetern cu Tatal, dar despartindu-L de El sunt siliti sa spuna ca nu S-a nascut din El si sa sustina astfel trei Dumnezei si trei principii, sau zic ca S-a nascut din Acela, dar despartindu-L sunt siliti sa spuna ca nu este coetern cu Tatal si asa sa faca supus timpului pe Stapanul timpurilor.

Deci trebuie sa pastram si pe Dumnezeu cel unul dar sa marturisim si cele trei ipostasuri, dupa marele Grigorie; si pe fiecare cu proprietatea Lui personala. Caci se "imparte", dar "neimpartit", si "se impreuna" dar "deosebindu-se", dupa acelasi. De aceea, neinteleasa este si impartirea si unirea. Dar unde ar mai fi neintelesul daca unirea si despartirea Fiului si a Tatalui ar fi asa cum este unirea si despartirea dintre om si om si n-ar mai consta in nimic altceva?" (Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste, 77, 29, in Filoc. rom., vol. 2, p. 60-61)."

Pr. Prof. Dr. Ion Bria

SFANTA SPOVEDANIE CU Parintele Cleopa

SFANTA SPOVEDANIE

In cele ce urmeaza, m-am gandit sa vorbesc cate ceva despre taina Sfintei Spovedanii.
Una din marile datorii duhovnicesti, atat ale monahilor, cat si ale crestinilor, este spovedania pacatelor. Trebuie sa stim mai intai ca toti gresim inaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, altii mai putin, si nimeni nu este fara de pacat.
Acest lucru ni-l arata Sfanta Scriptura care zice : Toti multe gresim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este in noi; iar daca ne vom marturisi pacatele, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.
Daca mi-am marturisit cu cainta si cu pregatire cuvenita si m-am spovedit curat, preotul, numai daca a pus mana pe cap si a zis : " Dumnezeu sa te ierte ", pacatele mele s-au ridicat.
Iar daca nu m-am dus cu cainta si cu pregatire cuvenita la cel mai iscusit duhovnic, si n-am stiut sa ma marturisesc curat, sa descopar toate pacatele mele, sa primesc canon pentru ele si sa le parasesc, pot sa fac o mie de dezlegari, ca pacatul, otrava, a ramas tot in mine, de nu m-am dus pregatit.
De aceea folosul, valoarea cea scumpa a Sfintei Spovedanii nu tine de preot, ci de mine. Eu, daca ma duc cu toata sfintenia, cu toata convingerea in fata lui Dumnezeu - ca, atunci cand ma duc in fata preotului, inaintea lui Dumnezeu ma duc, ca preotul este numai un martor -, trebuie sa-i spun toate pacatele mele.
Altfel crezi ca in ziua judecatii preotul poate sa-ti ajute ceva, daca n-ai spus drept ? Doamne fereste ! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decat ce i-ai spus tu. Iar daca tu ai avut vreo rezerva si ai tinut vreun pacat nespus, toate pacatele le ai indoite. Asa spun Sfintii Parinti, pentru ca ai crezut ca Dumnezeu nu stie ce ai facut tu.
Iata care sunt conditiile pe care trebuie sa le implineasca spovedania :
1. Spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului. Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.
2. Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Ai auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.
3. Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice : si din voia mea ma voi marturisi Lui;
4. Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;
5. Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : " A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia ".
6. Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har.
Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.
7. Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra.
Sfantul Vasile cel Mare zice : " Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste ". Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.
Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei.
Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoal, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau.
Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului.
Si atunci uite ce-i. Stii ca nimic necurat nu va intra intru Imparatia cerurilor ? De aceea, cel mai mare bine pe care poti sa-l faci unui om, este acesta. Daca vezi ca s-a imbolnavit in casa la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau baiatul sau fratele, cine a slabit de boala si se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decat sa-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pamant ca si tine ! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ati auzit in Evanghelie ? Ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri si ce veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri !
Daca ai reusit sa-l spovedesti curat inainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Cand se duce la vami, sufletul care a avut pacate, daca le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabelele lor. Crapa, mor de ciuda diavolii : " Ia uita-te, domnule ! L-am avut in mana ! " Duhul Sfant i-a sters pacatele. Aceasta putere le-a dat Dumnezeu preotilor, ca daca nu dadea Dumnezeu aceasta putere preotilor, nimeni din oameni nu s-ar fi mantuit.
Dar Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul, a stiut cum sa faca pentru a mantui lumea. Cand a inviat Hristos aceasta putere le-a dat Apostolilor. Ce le-a spus la Apostoli ? A suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora le veti tine pacatele, tinute vor fi si carora le veti ierta, iertate vor fi si orice veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in cer ... Ce, fratilor, voi nu ati citit ? Nu ati auzit Evanghelia ?
Deci, cand vezi ca esti bolnav de moarte, nu alerga la doctor, ca poate te omoara acela si mori nemarturisit. Intai spovedeste-te si apoi du-te si la doctor, daca este cazul, dar tu sa fii martusrisit. Daca ai murit, gata, te-ai usurat ! Ca vei muri in mainile doctorului, ca vei muri acasa, tu sa fii marturisit. Insa intai doctorul sufletelor, ca el te va scoate din iad. Asa. Si nu te gandi ca n-are dar.
Dupa o spovedanie curata, trebuie sa primim un canon, pe care trebuie sa-l tinem. Cel ce se spovedeste are mare datorie de a-si face canonul dat pentru a scapa de chinul cel vesnic al iadului.
Vedem in Sfanta Scriptura ca prin canon s-au curatit toti cei ce au pacatuit inaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon si nu-l face, nu se poate curati de lepra pacatului si nici sufletul sau nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine stiut ca cel ce se pocaieste cu adevarat, nu numai ca primeste canonul dat de duhovnicul sau, ci singur cere mai mult canon, stiind ca ori aici vremelnic, ori dincolo vesnic, pacatosii trebuie sa-si faca canonul.
Iar canonul sa fie dupa masura puterii fiecaruia. Ai auzit ce spune Sfantul Marcu Ascetul ? " Cata deosebire are arama de fier si fierul de gateje - adica de vreascuri -, atata deosebire este intre un trup si altul ". Altul este din fire sanatos si tare si poate sa posteasca si sa nu manance pana seara; iar altul, saracul, daca n-a mancat de doua - trei ori pe zi, cade jos. In toate acestea se cauta scopul. De aceea dreapta socoteala este imparateasa faptelor bune.
Tu crezi ca pe dracul il intreci la fuga ? El intr-o clipa este la marginea pamantului. Numai cu asta il intreci : daca te smeresti si te socotesti a fi praf si cenusa si pacatos si neputincios si nevrednic de a trai pe pamant. Numai de smerenie se teme diavolul ! De alta nu se teme el. Poti sa fii tu nevoitor cat ii lumea, daca nu stii sa ceri iertare, esti batjocorit de diavoli.
De aceea, fratilor, sa ne ajute mila Domnului sa castigam oleaca de smerenie si dreapta socoteala, fiindca in lumea aceasta sunt curse si ispite si fel de fel de nedumeriri pamantesti si duhovnicesti. Dar sa avem in toate dreapta socoteala. Ca padurea nu se teme de cel ce incarca o data mult pe o caruta. Stie ca mai la vale se rupe osia si se strica carul. ea se teme de acela care ia cate un lemnisor si-l duce acasa. Asa si vrajmasul, nu se teme de cel care incepe cu multa nevointa, ca oboseste si ramane. Ci, se teme de cel care ia cate oleaca asa, incet, incet.
Sfantul Teodosie spune : " De lucrezi cate putin, cate putin se imbogateste cineva si la cele trupesti si la cele duhovnicesti !". Cate oleaca ! Asa sa luati fapta buna, cate oleaca si sa va para rau ca n-ati facut mai mult.
- Cand se face spovedania generala ? au intrebat unii credinciosi.
- O data pe an tebuie sa faci spovedania generala din mica copilarie. Sfantul Nicodim Aghioritul spune : O data pe an, in Postul Mare, este bine sa faci spovedania generala. Stii de ce ? Pentru smerenie. Te ajuta mult sa-ti aduci aminte pacatele. Eu ma marturisesc, dar dracul ma face sa uit pacatele mele cu care am maniat pe Dumnezeu.
Dar eu, cand fac spovedania generala, mi le face ingerul cat muntele in fata mea. " Vezi cine esti ? " Smerenia ! Si atunci, mai mult se apropie Dumnezeu de noi, cand noi ne smerim din adancul sufletului.
- Dar ce incredere avem ca ni s-au iertat toate pacatele prin spovedanie ?
- Dar dumneata daca ai spalat o rufa bine, curata, si daca se mai murdareste, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda si lesie si o pui la uscat ? Precum camasa trebuie spalata, asa si sufletul trebuie spalat mereu prin deasa spovedanie.
dar Sfintii parinti si mai ales Sfantul Nicodim Aghioritul avea o invatatura pentru duhovnic : " Sfatuieste-i, o! duhovnice, la spovedanie deasa si curata pe toti ". O data in an se face spovedania generala din nou. Si asta-i pentru smerenie si pentru ca omul sa nu uite neputintele lui, cu care a suparat pe Dumnezeu. Asa este.
De aceea trebuie sa ne pocaim, sa ne para rau. Pentru ca Dumnezeu este atat de milostiv si de bun,ca nu mai tine minte raul ce-am facut, daca noi ne intoarcem din toata inima si ne marturisim.
Ati vazut ce spune proorocul Isaia : Intoarceti-va catre Mine si Ma voi intoarce catre voi, fiii oamenilor. De vor fi pacatele voastre ca mohoraciunea, ca zapada va voi albi, si de vor fi ca roseala, ca luna le voi face albe si nu voi mai pomeni cele dintai ale voastre.
In bunatatea Lui cea fara margini, El stie neputinta noastra, ca gresim cu voie si fara voie, cu stiinta si cu nestiinta. Nu este clipa cand nu gresim inaintea Domnului. Dar nimeni nu stie firea omului mai mult ca Dumnezeu, caci El ne-a facut din nimic.
De aceea, cum ne intoarcem catre El cu lacrimi, cu parere de rau, cu spovedanie curata, ne si iarta. Cine are pacate mai grele trebuie sa faca oleaca de canon, ca Dumnezeu totdeauna este gata sa ne primeasca si sa ne ierte, caci suntem zidirea Lui.
Nimeni nu L-a facut pe Hristos sa coboare din cer, decat mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost mila de neamul omenesc. Ca atat de multa dragoste are fata de neamul omenesc, incat auzi ce spune Sfantul Ioan Evanghelistul : Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unul nascut, Fiul Sau, L-a trimis in lume sa mantuiasca neamul omenesc.
A venit Mantuitorul Iisus Hristos, nu numai sa ne invete ce trebuie sa facem, ci pentru ca sa sufere pentru noi suferinte, batjocuri, scuipari, batai si moarte pe Cruce, pentru ca sa scoata neamul lui Adam din iad, care statea acolo de 5508 ani, cat au fost, de la primul Adam, pana la venirea Noului Adam - Hristos.
Deci, sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, si sa-L iubim din toata inima. Iar cand am gresit ceva, indata sa cerem iertare si sa alergam la marturisire, ca sa-L impacam pe Dumnezeu, caci l-am suparat, ca Domnul niciodata nu tine minte raul. Daca vede ca ne-am intors, se intoarce si El catre noi.
Sa avem catre noi inima de judecator. Adica cum ? Sa ne judecam. Oare, ce gandim noi ii place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi oare ii place lui Dumnezeu ? Ce fac eu acum oare ii place lui Dumnezeu ?
Si indata constiinta ne spune da sau nu. Caci de se va judeca omul pe sine, nu va cadea in judecata lui Dumnezeu ! Sa ne facem judecatori noau insine : " Mai, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intentionez eu sa fac ! "
Catre aproapele sa avem inima de mama. Ai vazut o mama buna ? Chiar daca are copii mai multi si daca unul o supara, o nacajeste in fel si chip, ea are mila de toti. Daca vede ca un copil de-al ei a cazut in apa si se ineaca, sau in foc, si striga : " Mama, nu ma lasa ! ", ea uita tot. Uita ca a suparat-o si se duce catre dansul si-l scapa, chiar cu riscul vietii.
Ca asa este mama ! Adevarata mama nu mai tine minte raul. Atat iubeste pe copii. Iata, asa trebuie sa avem si noi inima noastra fata de toti. Sa ne fie mila de toti, si de straini si de ai nostri. Asa cere Dumnezeu in Sfanta Evanghelie.
N-ai vazut closca ? Are atati apui si daca i-ai luat numai unul, iti sare in cap, macar ca are multi. Asa si mama cea buna isi pune sufletul pentru copii. Aceasta inima de mama o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem fata de toti. Cand a fi unul, care chiar de ne-a facut rau, chiar de ne-a suparat, insa cand il vom vedea ca este la necaz, sa sarim sa-l ajutam, ca sa vada el ca noi avem dragoste si nu tinem minte raul pe care ni l-a facut el. Numai asa vom fi fii ai lui Dumnezeu dupa dar.

FOLOSUL DESEI SPOVEDANII

Acum sa spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.
Preabunul Dumnezeu a pus in lume Taina aceasta a Spovedaniei, ca daca n-ar fi fost aceasta dupa botez, nimeni nu s-ar putea mantui. Cine reuseste sa faca o spovedanie curata, reuseste sa faca al doilea Botez; dupa cum ati vazut ca zice preotul la molifta : " De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala tainelor crestinesti ".
Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat pe Dumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.
Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.
Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste " Putul " sau " Fantana " pe romaneste : " De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic ".
de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut.
In vremea veche a crestinismului patristic, crestinii se marturiseau in fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se si impartaseau in fiecare zi, cum arata la Fapte : ... si erau toti in biserica, cand s-a intemeiat Biserica, si staruiau in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciune. ... iar toti cei ce credeau erau laolalta si toate le aveau de obste.
Astfel s-a intemeiat prima obste apostolica.
Toate le dadeau Bisericii si pe ei insisi se dadeau lui Hristos. Pe vremea aceea, dupa terminarea slujbei, si masa se dadea in biserica, mesele agape. Mai tarziu s-au scos in pridvorul bisericii si pe urma acasa la crestini, fiind binecuvantate de Sfintii Apostoli.
Spovedania se facea la inceput in fiecare zi. Mai tarziu oamenii, rarind cu Sfanta Impartasanie, au rarit-o si cu Sfanta Spovedanie. Si vedeti acum de-abia se mai spovedesc in cel;e patru posturi. Atata s-a racit credinta si evlavia, mai ales fata de Spovedanie, si chiar de impartasirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos si putere de crestere duhovniceasca a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfant, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.
Aici vom vorbi, nu numai despre Spovedanie, ci despre foloasele desei spovedanii.
Foloasele desei spovedanii sunt cinci.
Primul folos al desei spovedanii, este acela ca pacatul nu prinde radacini in noi si se strica din suflet cuibul satanei.
Diavolul, vazand ca te spovedesti des, te caiesti, te rogi si-l parasti mereu, zice asa : " Degeaba ma ostenesc cu dansul, ca se duce mereu la preot si se spovedeste, si-l dezleaga, si eu nu castig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n-au grija de mantuire, care nu se spovedesc cu anii, ca aceia nu mi se mai impotrivesc !".
Cine se spovedeste des, stie ce a gresit, ca tine minte. Daca nu s-a spovedit de cateva zile : " Mai, ce-am facut ?". El indata isi aduce aminte, iar daca lasa sa treaca o luna sau doua sau poate si un an, de unde sa tina el minte ?
Ca intr-o zi daca s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva intr-un unghi de casa, intr-un colt si pandeste-ti gandurile tale numai timp de doua ceasuri, sa vezi in cate feluri umbla mintea. Si la cate pacate se duce daca n-o strunesti cu rugaciunea si cu frica de Dumnezeu. Dar intr-o zi sau doua ? Dar umbland in societate cu lumea si vorbind cu lumea si vazand si auzind, cat se incarca sufletul nostru pe constiinta in fiecare ceas ?
deci primul folos al desei spovedanii este acesta. Si sa tineti minte ca prin marturisire deasa, pacatele nu pot prinde radacini adanci in inima celui ce se marturiseste.
Al doilea folos al desei spovedanii este ca omul tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie, pe cand cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate cate a facut. Astfel, multe din pacate raman nespovedite si, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte in ceasul mortii, dar fara de folos, caci i se leaga limba si nu le mai poate marturisi.
Vai de acela care se duce la marturisire si spune o seama de pacate si o seama nu le spune; sau le spune si pe acelea, dar nu sincer cum le-a facut. Cauta cuvinte de acoperire; asa de ici de colo, crede el ca poate minti pe Dumnezeu, ca nu stie Dumnezeu cum s-a facut pacatul si in ce fel ? El crede ca trebuie sa-i spuna duhovnicului cateva pacate si, daca l-a dezlegat, este iertat.
Duhovnicul dezleaga numai ce aude; celelalte pacate raman legate, ca acela n-a fost sincer si nicidecum nu reuseste sa se usureze. Deci a doua pricina ca spovedania sa fie buna, trebuie sa fie sincera si curata. Tot ce tine minte omul sa spuna, ca nu-i spune preotului. Preotul e un om de tarana ca si noi. El a primit puterea de a lega si dezlega pacatele, prin lucrarea Duhului Sfant.
Al treilea folos al celui ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar intampla sa cada in pacat de moarte, indata alearga si se marturiseste si intra in harul lui Dumnezeu, si nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin spovedanie.
Al patrulea folos al desei spovedanii este ca pe unul ca acesta, il afl amoartea curatit si in harul lui Dumnezeu, avand mare nadejde de mantuire.
Dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea dreptilor si a pacatosilor, cautand sa afle pe om in pacate spre a-i lua sufletul.
La cei ce se marturisesc des si curat nu poate afla nimic, deoarece s-au marturisit luand dezlegare pentru pacate.
Al cincilea folos al desei spovedanii este ca unul ca acesta se opreste si se infraneaza de la pacate, aducandu-si aminte ca dupa putine zile se va marturisi din nou si va primi canon de la duhovnic, acesta mustrandu-l pentru cele facute.
Acesta care se spovedeste des, cand isi aduce aminte de rusinea ce-o s-o aiba de la duhovnic, de canonul pe care o sa-l primeasca, se opreste de la pacat. Omul are atata putere impotriva pacatului, ca toti diavolii din iad, daca ar veni, n-au ce-i face, daca vrea sa nu faca pacatul; caci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, sa biruiasca ispitele diavolilor.
Daca n-as avea puterea aceasta, n-ar fi iad nici pedeapsa pentru pacat. Voi nu auziti in Psaltire ce spune Duhul Sfant ? Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Si iarasi spune Solomon : Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a lasat in mana sfatului sau.
Daca vrea sa faca pacatul, il face, daca nu, nu. Diavolul numai ii da in gand, iar el daca este prost si se amageste, il face. Poti sa spui tu in ziua judecatii : " Doamne, diavolul m-a dus la crasma, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la betie, diavolul la avort, la toate ! " Iar diavolul vas pune atunci : " Doamne, sa-m i arate martori, ca m-a vazut cand il duceam de mana la crasma, la desfrau sau la avort !".
Apoi va zice omului : " Vezi ca esti prost ? Eu ti-am dat in gand sa faci pacatul. Daca ai fost prost, te-ai dus tu singur ! Nu te-am dus eu de man ! Daca m-ai ascultat esti al meu !".
Deci prin deasa spovedanie se strica cuibul satanei. Ai vazut cocostarcul ? Face cuib pe casa la tine; si-i o pasare foarte fina. Daca i-ai stricat cuibul o data, de doua ori, nu-ti mai vine acolo. Stie ca-i esti dusman. Asa si noi, daca-i stricam cuibul satanei, el nu mai vine repede. Si acesta este un om care tine sufletul curat, ca nu poate suferi pacatele.
Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este indoit. Mai intai ca stricam cuibul satanei din suflet si al doilea ca nu ne gaseste moartea nespovediti.
Cel ce are obicei sa se marturiseasca des, nu lasa rugina pacatului sa se prinda de mintea si inima lui; cine isi pliveste ogorul lui des, simte cand incolteste pacatul si indata il smulge din suflet prin spovedanie. Pe acel amoartea nu-l gaseste nepregatit.
Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni.
Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? " Lasa ca m-oi spovedi la anul !". Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici.
Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.

Părintele Rafail Noica despre cum se merge la duhovnic

Noi nu ne ducem la duhovnic aşa cum merg învăţaţii şi înţelepţii lumii acesteia la un om mai înţelept, la un om mai cu experienţă ca să facem ucenicie. O spune deja proorocia din Vechiul Testament că vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Şi aşa, în Noul Testament al Domnului, trebuie sa învăţăm să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu Însuşi. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmăşeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde ştiu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu?
Duhovnicia trebuie înţeleasă şi făcută aşa: te duci la duhovnic cu un gând ori ca să te spovedeşti, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exerciţiu, o disciplină necesară pentru a învăţa ascultarea adevărată. Şi aşa începe ascultarea adevarată. Ceri Domnului «Doamne, spune-mi ce trebuie să fac în viaţa mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!» Şi faceţi asta în duhul Părinţilor din Pateric, care se duceau la un bătrân şi cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, Tu spune-mi un cuvânt».
Şi avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învăţat multe lucruri şi este foarte înţelept omeneste, căuta, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, dă-mi un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău.» Şi caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.
Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov, care cunoştea cu duhul nu numai viaţa ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viaţa prietenilor, ci şi ce aveau să facă ceilalţi. Şi un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: «Părinte bun, cum ştii toate lucrurile din viaţa mea şi pe toţi oamenii aceştia pe nume?» Şi el i-a răspuns :«Eu nu ştiu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel Care ştie, iar eu, rugându-mă, îţi spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea şi care ştiu că este de la Dumnezeu».
Deci, eu nu ştiu ce să fac, părintele meu nu ştie ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer şi părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Şi atunci se întâmplă taina aceasta - şi aceasta este ascultarea - că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naşte pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Aşa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-andaratelea!
Zic asta şi ca să nu vă smintiţi, căci vă poate ispiti cel rău şi aşa: dar dacă părintele meu n-o să ştie asta? Dar dacă nu ştiu ce sau nu ştiu cum? Nu vă smintiţi de aceasta. Naşteţi-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutaţi de la Dumnezeu! Cereţi Domnului: «Doamne, pune în Sfinţia Sa cuvântul potrivit!» Şi smeriţi-vă înaintea părintelui, în numele Domnului şi părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu îl ştie nici el cum este, cum spunea şi Sfântul Serafim de Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede şi nădăjduieşte că Dumnezeu nu vă va lăsa înşelaţi, nu vă va lăsa pe drumuri.
Şi acum încă un lucru. Înţelesesem că nu trebuie să discuţi cu părintele tău sfatul ce ţi-l dă, că primul lucru pe care ţi-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam. «Părinte, cum înţelegi asta, cum trebuie făcut?» Şi simţeam că se sfarmă totul. Şi câteodată părintele se mâhnea de mine şi îmi ziceam: «Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înţeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înţeleg mai bine?». Şi nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înţeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deştept ca mine, mai cu experienţă, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Şi că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînţeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.
Nu căuta lămuriri de la duhovnic - şi asta nu poate fi înţeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine şi Dumnezeu, pe care nu trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie şi spune-i părintelui: «Binecuvintează, Părinte!» Ţi-e teamă că n-o să înţelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicaţii. Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înţelege. Pentru că toată viaţa creştinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieţii creştineşti. Deci, părintele nu-ţi va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el şi el însuşi poate nu-l înţelege. Dumnezeu îl înţelege şi tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înţelege, iar dacă nu poţi să-l înţelegi, mai târziu poţi să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlineşti.
Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile şi pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează şi te creează. Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înţelege acum, că îl vei înţelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-şi ţine sămânţa ca să nu i-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că «viaţa era lumina oamenilor». Vieţuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primeşti, El te va învia şi te va lumina.

Icoana iubirii

Icoana iubirii
Sa nu-ti pese daca esti iubit de ceilalti. Ci tu doar ingrijeste-te sa-ti reversi iubirea lui Hristos catre toti. Iar schimbarea va veni tot in taina si te vei schimba cu totul. Ce-ti spun eu acum e cel mai bun tip de misionarism. Parintele Porfirie
"Cand trebuie sa mantui pe un om pierdut, ii spune tatal, nu-i timp de judecata, nici de cercetare amanuntita, ci numai de iubire de oameni, de iertare, nici un doctor nu cere unui bolnav socoteala de viata dezordonata si nici nu-l pedebseste, ci-i da doctorii ca sa-l vindece. Iar daca ar fi trebuit totusi sa-l pedebsesc pe fratele tau, apoi indestulatoare pedeabsa i-a fost sederea lui in tara straina. A fost atata vreme despartit de noi; a avut de luptat cu foamea, cu dispretul, cu cele mai grele necazuri. De asta iti spun: "pierdut a fost si s-a aflat, mort a fost si a inviat", nu te uita la veselia si sarbatoarea din casa noastra, ci gandeste-te la nenorocirea lui cea mare de mai inainte! Vezi un frate, nu un strain!" (Sf. Ioan Gura de Aur- Omilia I, "Despre pocainta")
"Cand voi vedea fata Lui iubita, de bucurie nu voi putea spune nimic, caci de multa bucurie omul nu poate grai nimic" (Sfantul Siluan Athonitul)
"Supărările pe care ni le produc alţii sunt prilejuri de a dobândi cununi. Dacă le răbdăm, luăm cununa. Dacă nu, o pierdem. Şi, o dată cu ea, puţin câte puţin, ne pierdem şi sănătatea. Merită?" (Sfantul Teofan Zavoratul)
"Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor." (avva Antonie - Patericul)