Adrian Păunescu Spune-mi ceva Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie şi-un blestem Din partea ta. Totuşi nu ştiu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput acum Spune-mi ceva. În noaptea despărţirii dintre noi Copacii cad pe drum din doi în doi, În ochi mă bate viscolul câinesc Şi am venit să-ţi spun că te iubesc. Probabil drumul meu va duce-n iad Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis Că biata cifră doi s-a sinucis. Şi de atâta viscol vestitor Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor, Că tineri am intrat şi cu ce rost Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost. Nici aripile zboruri nu mai pot, E numai despărţire peste tot Şi se aude că va fi mai greu Decât vom fi departe tu şi eu. Dar nu pentru a-ţi spune că e rău Am dat cu bulgări mari în geamul tău, Ci ca să ştii, în viscolul câinesc, Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc. Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi Dezastrul împărţirilor la doi, Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt Şi cum e să fii singur pe pământ.